Am fi tentați să spunem că pe zi ce trece ne depărtăm de cultură și nu mai avem timp să citim, însă în comunitățile mici se mai păstrează acest obicei, cel puțin dacă vorbim despre comunele Roșiori și Lipova. Discutând cu bibliotecarele din aceste zone am reușit să aflăm că se mai citește și că cererea pentru romanele beletristice este mare.
Cititorii care ajung la biblioteca comunală pentru a căuta diverse informați au parte de internet și imprimare gratuită, dar și de suport în diversele probleme pe care le-ar putea întâmpina.
Felicia Baciu, bibliotecar în Lipova, ne-a informat că iubitorii de carte au acces la peste 12.000 de volume pe diferite teme de interes, cât și la patru calculatoare funcționale și conectate la internet. Tot în această comună se fac achiziții de carte anual, dar sunt și donații.
Spre deosebire de Lipova, comuna Roșiori are mai puține volume de cărți, în jur de 2.300, și un singur calculator disponibil, însă se dorește achiziționarea mai multor calculatoare în viitorul apropiat. Bibliotecarul comunal, Mihaela Hârțescu, a menționat că îi ajută pe cititori în căutarea materialelor necesare, dar și la imprimarea acestora.
Se pare că în mediul rural mai există încă plăcerea de a citi deși, oamenii de acolo au ca principale activități creșterea animalelor și munca câmpului. (Ioana Bour)
„Iarna sunt mai mulți cititori pentru că oamenii nu au treabă și citesc mai mult, dar vara vin cam șase-șapte, fiind solicitate cărțile de povești dar mai ales romanele beletristice ale autorilor români. Am 70 de cărți am utilizatori frecvenți atât copii, cât și adulți care returnează în timp util cărțiłe solicitate.”
Mihaela Hârțescu, bibliotecar Roșiori