Festivalul Minifotbalului Românesc, programat săptămâna aceasta în Bacău, are ca preambul un turneu rezervat juniorilor care începe azi, la baza TNT
Timp de o săptămână, Bacăul devine capitala minifotbalului din România. Orașul nostru găzduiește turneul final al Campionatului Național, ale cărui meciuri se vor desfășura de miercuri seara până sâmbătă în două locații: pe terenul mobil ce va fi amplasat în parcarea din spatele Casei de Cultură și la baza sportivă TNT.
Turneul final al campionatului va fi precedat de un turneu destinat juniorilor, împărțit pe două categorii de vârstă: 2008 și 2009. Competiția juvenilă se va desfășura de azi, de la ora 9.00 până mâine, în jurul orei 16.00 și va fi găzduită de cele două terenuri ale bazei TNT. Gândită inițial ca un turneu internațional, la care urmau să participe și echipe din străinătate (Zimbrul Chișinău din Moldova, Botev Plovdiv din Bulgaria etc), dar și Academia „Gheorghe Hagi”, competiția va fi rezervată doar echipelor din țară, la start aliniindu-se grupări cu tradiție în creșterea juniorilor: FC Bacău Academia „Cristian Ciocoiu”, Zimbrul Tulcea, Stars Brăila, Juniorul Botoșani, Juniorul București, Didi Junior Iași, Corona Brașov și Pro Sport Focșani. Dacă ziua de astăzi are în calendar partidele din grupe, mâine sunt programate semifinalele și finalele, dar și jocurile de clasament.
După toate probabilitățile finalele competiției juvenile se vor ține pe terenul din spatele Casei de Cultură, acolo unde, de la ora 17.00 va avea loc și festivitatea de premiere. „Toate echipele vor disputa câte cinci întâlniri și toți copiii vor primi medalii și tricouri Joma personalizate cu Festivalul Minifotbalului Românesc, manifestare inclusă în proiectul Bacău Oraș European al Sportului”, a declarat Gabi Coșa, organizatorul turneului juvenil de la baza TNT.
Programul competiției la grupa de vârstă 2008
Grupa A: FC Bacău Academia „Cristian Ciocoiu”, Juniorul București, Didi Junior Iași, Zimbrul Tulcea.
Grupa B: Stars Brăila, Corona Brașov, Pro Sport Focșani, Juniorul Botoșani.
Jocurile de marți, 11 iulie:
Ora 9.00: FC Bacău- Zimbrul (teren 1) și Juniorul București- Didi Iași (teren 2); ora 10.00: Stars Brăila- Juniorul Botoșani (teren 1) și Corona- Pro Sport Focșani (teren 2); ora 13.00: FC Bacău- Didi Iași (teren 1) și Juniorul București- Zimbrul (teren 2); ora 14.00: Stars Brăila- Pro Sport Focșani (teren 1) și Corona- Juniorul Botoșani (teren 2); ora 17.00: FC Bacău- Juniorul București (teren 1) și Didi Iași- Zimbrul (teren 2); ora 18.00: Stars Brăila- Corona (teren 1) și Pro Sport- Juniorul Botoșani (teren 2).
Programul competiției la grupa de vârstă 2009
Grupa A: FC Bacău Academia „Cristian Ciocoiu”, Juniorul București, Pro Sport Focșani, Juniorul Botoșani.
Grupa B: Stars Brăila, Corona Brașov, Didi Junior Iași, Zimbrul Tulcea.
Jocurile de marți, 11 iulie:
Ora 11.00: FC Bacău- Juniorul Botoșani (teren 1) și Juniorul București- Pro Sport Focșani (teren 2); ora 12.00: Stars Brăila- Zimbrul (teren 1) și Corona- Didi Iași (teren 2); ora 15.00: FC Bacău- Pro Sport (teren 1) si Juniorul București- Juniorul Botoșani (teren 2); ora 16.00: Stars Brăila- Didi Iași (teren 1) și Corona- Zimbrul (teren 2); ora 19.00: FC Bacău- Juniorul București (teren 1) și Pro Sport- Juniorul Botoșani (teren 2); ora 20.00: Stars Brăila- Corona (teren 1) și Didi- Zimbrul (teren 2).
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.