15 noiembrie 2024

Investitorii privați nu susțin măsura plății defalcate a TVA

Întreprinderile private mici și mijlocii (IMM) nu susțin măsura plății defaclate a taxei pe valoarea adăugată (TVA), iar acest punct de vedere este făcut public de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR). Măsura a fost anunțată zilele trecute de Guvern.

Poziția investitorilor privați ne-a fost comunicată și de Patronatul Județean Bacău al IMM.



Investitorii privați cred că inițiatorul proiectului nu a aplicat Testul IMM (prin care, conform legii, IMM-urile trebuie întâi consultate asupra efectelor unor noi măsuri fiscale), nu a analizat efectele asupra activității IMM și nu a respectat principiile fiscalității (asigurarea informării contribuabililor cu modificarea/completarea Codului fiscal).

De asemenea, nu s-a respectat predictibilitatea impunerii, conform căreia trebuie să se asigure „stabilitatea impozitelor, taxelor și contribuțiilor obligatorii pentru o perioadă de timp de cel puțin un an, în care nu pot interveni modificări în sensul majorării sau introducerii de noi impozite, taxe și contribuții obligatorii”. Investitorii privați mici și mijlocii consideră că modificarea Codul fiscal și reglementarea mecanismului privind plata defalcată a TVA va avea efecte negative semnificative asupra IMM-urilor.

Acestea pot fi costuri suplimentare generate de modificarea sistemelor informatice contabile, costuri bancare suplimentare, afectarea cash flow-ul și blocarea banilor, creșterea birocrației, efort semnificativ de implementare tehnică, având în vedere termenul foarte scurt (1 octombrie 2017) și neclarificarea tuturor aspectelor procedurale.

„România – susține CNIPMMR – va fi singura țară din UE care va aplica mecanismul privind plata defalcată a TVA în mod generalizat și obligatoriu pentru toate persoanele impozabile și instituțiile publice, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate în scopuri de TVA, cu exceptia persoanelor fizice impozabile care nu sunt înregistrate și nu au obligația să se înregistreze în scopuri de TVA”.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014