15 noiembrie 2024

Comemorarea Centenarului luptelor de la Coșna și Cireșoaia

În orașul – stațiune Târgu Ocna debutează azi (10 august) manifestările de omagiere a Centenarului luptelor de la Coșna și Cireșoaia. Este inedit faptul că în cursul acestei zile festivitățile și ceremoniile militare au loc de la aceeași oră (10.00) în trei locuri diferite: în vecinătatea Schitului Cireșoaia, pe vârful Măgura (pe platoul Monumentului Eroilor) și pe dealul Coșna.

În aceste locuri se vor desfășura ceremonii comemorative, cu intonarea imnurilor naționale ale României, Federației Ruse și ale Germaniei, Austriei și Ungariei și cu ridicarea succesivă a drapelelor naționale ale acestor țări. La activitățile ce vor avea loc în vecinătatea Monumentului Vânătorilor de Munte din incinta Schitului Cireșoaia vor prezenta scurte alocuțiuni primarii orașelor Târgu Ocna (Ștefan Șilochi) și Slănic Moldova (Gheorghe Baciu), autoritățile județene precum și personalitățIle ce reprezintă diverse instituții (Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, Asociația Națională Cultul Eroilor “Regina Maria” precum și reprezentanți ai Brigăzii 61 Vânători de Munte Miercurea Ciuc și ai Batalionului 22 Vânători de Munte “Cireșoaia” din Sfântu Gheorghe.



La ceremoniile care au loc la Dealul Coșna vor fi prezente și autoritățile locale ale comunei Pârgărești, aici urmând a se desfășura și o reconstituire cu trupe a unei acțiuni de luptă. Săvârșirea unor slujbe de pomenire a eroilor și prezentarea de scurte programe artistice închinate celor care au căzut în Primul Război Mondial completează programul acestor manifestări omagiale la care vor mai avea loc defilarea Gărzii de onoare, depuneri de coroane și jerbe de flori la monumentele eroilor.

De asemenea, vor avea loc și două procesiuni: de la “Masa Reginei” la vârful Vrânceanu, până la vârful Coșna (cota 772 m) și la monumentele eroilor de la Nicorești, Satul Nou, Pârgărești și Pârâul Boghii. Seara, de la ora 22 din Piațeta Primăriei Târgu Ocna, un eveniment deosebit și așteptat de locuitorii acestui oraș este retragerea cu torțe și făclii spre cele trei înălțimi (Cireșoaia, Măgura și Coșna). Manifestările de comemorare a Centenarului luptelor de pe meleagurile târg-ocnene continuă și vineri 11 august, când la Biserica “Sfântul Nicolae” va avea loc un ceremonial militar, cu defilarea Gărzii de onoare.

În după – amiaza zilei de vineri va fi deschisă o expoziîie de cartofilie, documente de arhivă despre luptele de la Coșna și Cireșoaia și cu obiecte din Primul Război Mondial. De asemenea, va fi lansat volumul “Zile de foc la porîile orașului Târgu Ocna” (realizat de prof. Corneliu Stoica) și va avea loc simpozionul “Din tainele Războiului întregirii Neamului pe meleagurile trotușene”.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014