27 decembrie 2024

Carrefour a lansat brandul de magazine Market și în Bacău

Retailerul francez Carrefour a finalizat de remodelat sub brandul „Market” și cele trei magazine pe care le-a preluat din rețeaua Billa în Bacău. Compania a ajuns la 54 de magazine rebrenduite în toată țara, din totalul de 86 preluate anul trecut pentru 97 de milioane de euro. Salariaților fostelor magazine Billa li s-au oferit locuri de muncă în noua rețea.

Cine trece pentru prima oară pragul unui nou magazin „Market”, dar a mai intrat într-un supermarket Carrefour, poate recunoaște imediat stilul retailerului francez. Mărfuri de bună calitate sunt expuse sistematic pe rafturi – produse alimentare, dar și industriale. În magazinul „Market Ștefan cel Mare” am revăzut și fostul raion cu preparate calde, cu care eram deja obișnuit.



„Cele trei noi magazine (Market Mioriței, Market Republicii și Market Ștefan cel Mare) – spune Andreea Mihai, director marketing și comunicare al companiei Carrefour România – își așteaptă clienții cu sute de prețuri mai mici, cu peste 9.600 de produse noi și peste zece servicii noi direct la casele de marcat. Noile magazine market și-au întâmpinat deja clienții cu produse proaspete, de la fructe și legume sau carne fragedă, până la o paletă îmbogățită de produse alimentare și nealimentare pentru întreaga familie. În total, peste 6.500 de produse alimentare noi și peste 3.000 de produse nealimentare au fost introduse în gama acestor magazine remodelate, care cuprind atât articole permanente, cât și articole sezoniere: electronice, electrocasnice mici, articole de grădinărit, de menaj și textile. Cele mai atractive promoții ale săptămânii vor putea fi găsite chiar la intrarea în magazin, în «zona roșie»”.

Clienții se pot bucura de aceleași avantaje ale cardului de fidelitate, putând înlocui Billa Card Plus cu noul Card Plus ori să solicite gratuit noul card chiar în magazin. Card Plus poate fi folosit apoi imediat pentru cumpărături. Odată cu Card Plus, clienții vor primi și trei minicarduri detașabile. Cu noul Card Plus clienții vor avea parte de cadouri cu ocazia zilei de naștere și de ziua numelui. Lunar, posesorii de card vor beneficia de promoții pe care le pot găsi în catalogul disponibil pe site-ul Carrefour, în secțiunea dedicată cataloagelor.

Printre avantajele Card Plus, clienții vor putea regăsi reduceri substanțiale de prețuri, 10% reducere în ziua de naștere (pentru a beneficia de reducere clientul trebuie să-și înregistreze data de naștere la înscriere), surprize de ziua numelui, bonuri de cumpărături care pot deveni vouchere de reduceri pentru cumpărăturile viitoare, iar în funcție de campania Market, reduceri de până la 25% la toate produsele dintr-o anumită gamă, direct pe bonul de casă.

Cele zece noi servicii la casele de marcat sunt emiterea cardurilor de loialitate, vânzarea de bilete la concerte, spectacole și meciuri prin rețeaua Eventim, vânzarea biletelor emise de Loteria Română, vânzarea biletelor de loz în plic, reîncărcarea cartelelor, servicii Paypoint, vânzarea de viniete, servicii de centru de copiere, automat de facturi și servicii Zebrapay.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img