15 noiembrie 2024

Avem apetit antreprenorial: a crescut numărul de firme nou înființate

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) – ne informează Patronatul Județean Bacău al IMM – apreciază creșterea cu 31,23% a numărului de firme nou înființate în primele șase luni ale acestui an, comparativ cu situația din aceeași perioadă a anului trecut.

Astfel, conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, în primele șase luni ale acestui an au fost înființate 79.251 de noi firme, față de numai 60.389.



Județul Bacău nu se regăseșe, însă, printre primele cinci județe clasificate după acest criteriu. Dacă în București, Cluj, Timiș, Bihor și Ilfov au fost înființate de la 11.472 până la 3.160 de noi firme (Clujul a depășit cu 62,71% numărul din 2016), în Bacău a fost vorba de numai 1.578 de înmatriculări, dar creșterea față de primul semestru al anului trecut a fost totuși de 27,16%. Numai în luna iunie au fost înmatriculate 245 de srl-uri, 32 de întreprinderi individuale și 25 de persoane fizice autorizate.

Domeniile cu cel mai ridicat număr de înregistrări – a observat CNIPMMR -, au fost, la nivel național, comerţul cu ridicata şi cu amănuntul (15.543 firme), agricultură, silvicultură şi pescuit (10605) și industria prelucrătoare (8.117). Cele mai puține firme au fost înregistrate în domeniul administraţiei publice şi apărării, asigurări sociale din sistemul public – doar 12 firme în primele 6 luni ale anului.

„Atunci când am inițiat programul «Start-up nation», unul dintre principalele obiective a fost de a crește numărul de firme nou înființate. Rezultatele din luna iunie arată o creștere fără precedent a acestora, ceea ce confirmă apetitul antreprenorial al țării noastre. România are nevoie și de alte programe de acest gen pentru a dezvolta ecosistemul antreprenorial național.”
Florin JIANU, președintele CNIPMMR




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Alte titluri

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014