Sabrarea sticlelor de spumant va deschide, astăzi, 11 august, a doua ediție a Festivalului Vinului la Selgros, manifestare promoțională care se va derula până pe 13 august, inclusiv, pe aleile principale ale magazinului. Sabrarea este tăierea gâtului sticlei cu o sabie neascuțită, conform unui ritual al somelierilor. Sticla este lovită cu măiestrie acolo unde sudura longitudinală a recipientului se unește cu gâtul sticlei. După o lovitură scurtă și sigură, sudura se desprinde spectaculos.
Primul eveniment notabil al festivalului va fi susținut, astăzi, de unul dintre cei mai renumiți somelieri ai României, Sergiu Nedelea, și este „Cursul despre vin”, în care participanții vor învăța, inclusiv din probe practice, cum se deschide o sticlă de vin și cum este servită la masă licoarea nobilă.
Cursul – am aflat de la District Managerul Irina Stănciuc – va fi urmat, tot astăzi, în jurul orei 16.00, de ceremonia prin care Complexul comercial Selgros din Bacău va fi certificat de Ordinul European al Cavalerilor Vinului (Ordo Equestris Vini Europae – OEVE) și va primi prima placă de certificare pe care acest Ordin o acordă în România. „Obținem certificarea – a precizat Irina Stănciuc – pentru contribuția importantă la susținerea și dezvoltarea pieței de vinuri, pentru comercializarea unor sortimente variate de vinuri de calitate și pentru că lucrăm cu un număr suficient de furnizori care asigură diversitatea de mărfuri la raft. Magazinul din Bacău a întrunit toate cele 150 de puncte impuse de OEVE și criteriile pentru acordare unor astfel de certificări”.
În standurile festivalului vor expune 24 de crame din România (18 furnizori ai Selgros și șase crame invitate), dar și opt furnizori de brânzeturi. Au răspuns invitației și mai bine de zece furnizori de legume și fructe și de dulciuri, dar din standuri nu vor lipsi nici preparatele de carne proprii.
Tot de astăzi, de pe imaginile outdoor cu reclamele Selgros Cash & Carry va coborî în arena festivalului și „maestrul chef” întruchipat de actorul Eremia, care va însoți vizitatorii în călătoria inițiatică printre gusturi și arome fine. În prima zi, însă, în Bacău va fi și actorul Marius Florea (Vizante).
Clienții magazinului vor putea vedea pe tot parcursul celor trei zile de festival, chiar la intrare, cum se lucrează un graffiti uriaș din care nu va lipsi sticla de vin, autorul fiind Alexandru Barat, din Bacău.
Programul de sâmbătă și duminică al evenimentului:
Sâmbătă, 12.08:
10:00: Deschiderea zilei şi un eveniment special pentru copii;
13:00 – 14:30: Spectacol de gusturi „Gastronomie şi vin”, cu somelierul Sergiu Nedelea şi Chef Nico Lontras;
Duminică, 13.08:
10:00: Deschiderea zilei şi încă un eveniment special pentru copii;
11:30 – 13:00 Moment special: Ionuţ Iftimoaie este #gatitdevara;
16:00: Închiderea festivalului.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.