– spune plt. Sinodor Socea, multiplu campion național, campion european și al treilea din lume la Vovinam Viet Vo Dao
Plutonierul Sinodor Socea deservește poliția militară în cadrul Bazei 95 Aeriene Bacău și este proaspăt medaliat cu bronz la Campionatul Mondial de Vovinam Viet Vo Dao. În plan sportiv, cele mai mari realizări ale sale sunt obținerea în anul 2016 a titlului de campion european la Geneva, Elveția și medalia de bronz obținută anul acesta la Campionatul Mondial de Vovinam Viet Vo Dao, din India.
În plan personal are o familie “marțială” întrucât soția Ancuța deține și ea centura neagră, iar fetițele lor, Ecaterina (6 ani) și Daciana (2 ani) sunt crescute în același spirit sportiv. În ceea ce privește cariera militară, aceasta a început la parașutiști și a continuat la aviație, acolo unde este încadrat în prezent la Poliția militară.
Puțină lume a auzit probabil de stilul de arte marțiale Vovinam Viet Vo Dao. Pentru a înțelege mai bine acest sport, unde îl putem încadra?
Vovinam Viet Vo Dao nu este karate, deși mulți așa l-ar caracteriza. Este mai curând partea modernă a sistemului kung fu vietnamez. După mine, este un sistem full contact, care îmbină perfect latura sportivă bărbătească. Nu mi-a plăcut niciodată că lupt cu protecții și să mimez că lovesc adversarul, doar ca să fiu punctat. Contactul direct cu adversarul este mult mai potrivit pentru mine.
De când practicați artele marțiale și cum a venit succesul?
Am început să practic arte marțiale japoneze din anul 1991 și m-am dezvoltat cu ele până în anul 1997. Pentru dezvoltarea mea personală, un an mai târziu am urmat cursuri de Qwan Ki Do, însă, simțeam că îmi doresc altceva. Și tot căutând un sistem full contact am întâlnit oameni care m-au îndrumat spre Vovinam Viet Vo Dao. Mi-a plăcut foarte mult acest stil de luptă și cred că am avut norocul să întâlnesc un om deosebit în persoana lui thay Alin Andronache. După trei ani de antrenamente cu el am obținut centura maro, iar în anul 2005 am dat examen pentru centura neagră. La 27 de ani am participat la prima competiție de Vovinam Viet Vo Dao, la IașI, unde am ieșit vicecampion. De atunci și până în prezent am câștigat 10 titluri de campion național. La acestea se adaugă titlul de campion european și bronzul obținut la Campionatul Mondial de Vovinam Viet Vo Dao, din India, de la începutul lunii august.
De când activați în armată și cât de mult vă ajută sportul în carieră?
În armată sunt din anul 2002, când am fost încadrat la Batalionul 630 Parașutiști “Smaranda Brăescu” Bacău. Pot să spun că parașutismul m-a ajutat să scap de o fobie: frica de înălțime. Primul salt a fost o reverie! A fost o perioadă frumoasă din viața mea, însă, programul strict și neprevăzutul mă împiedica să mă dezvolt și în plan sportiv. Am activat la parașutiști până în anul 2014, iar de atunci și până în prezent am fost încadrat la Baza 95 Aeriană Bacău. Am avut un parcurs frumos și am fost încurajat de oameni aflați în funcții cheie să continui să mă dezvolt și pe latura sportivă. Dacă mă întrebați cum aș îmbina cunoștințele militare cu cele sportive, v-aș răspunde că mi-ar plăcea să-mi învăț colegii mei tehnici de autoapărare.
Când ați pornit spre India, vă vedeați campion mondial?
Da. Cu acest gând am pornit în competiție. Eram pregătit să obțin mai mult! Am avut însă adversari foarte buni din Vietnam și Cambogia, tineri, extrem de agili, aproape ieșiți din comun! Când i-am văzut cât sunt de tineri, am realizat că m-am apucat târziu de acest sport. Nu am avut convingerea de la bun început că artele marțiale îmi pot oferi atât de multe!
Ce înseamnă artele marțiale pentru dumneavoastră?
Am descoperit în timp că artele marțiale reprezintă multiple căi filozofice și am început să citesc foarte mult despre istoria acestui sport. Autoapărarea nu se rezumă doar la luptă, ci este legată de controlul emoțiilor. Ca militar, artele marțiale mă încurajează să am inițiativă, iar acest sport îmi dă încredere că mă pot transforma oricând într-un tsunami. Am început să fac sport ca o activitate bărbătească, iar această preocupare înseamnă pentru mine întrecere/competiție. Multe persoane din jurul meu spun că fac sport, iar atunci când îi întreb la ce competiții participă, recunosc că fac doar mișcare de întreținere.
Cum arată o zi obișnuită din viața unui campion?
Se întâmplă să aud în jurul meu foarte multe persoane care se plâng de faptul că nu au timp. Eu îmi fac timp! Și găsesc timpul necesar chiar dacă sunt în concediu de creștere copil! Soția și-a schimbat locul de muncă și noul program nu-i permitea să stea cu fetița cea mică. Așa că am învățat ca tată ce înseamnă să fii mamă și cât de greu este să fii mamă 24 de ore din 24. Toată admirația mea pentru femei și pentru mame! Ziua începe pentru mine cu o rugăciune de mulțumire și o scurtă înviorare. Încerc să-mi educ și fetele în acest sens, iar înviorarea cu ele se face mai mult prin joc, antrenându-le în diverse activități. Dincolo de preocupările unui tată care a învățat să fie și mamă, bărbatul din mine găsește timpul și energia necesare să se dedice pasiunii sale. Și din dorința de a nu se pierde Vovinam Viet Vo Dao, am înființat Clubul Sportiv “Șoimul”, care funcționează în cadrul Universității “Vasile Alecsandri”. Lucrez acolo cu 36 de elevi, de toate vârstele. În ceea ce privește obligațiile de serviciu, acestea nu se discută, ci se execută.
Cum arată viitorul pentru dumneavoastă?
Pe viitor îmi doresc să ocup o funcție în cadrul unității militare care să-mi permită să-mi ajut/antrenez colegii, iar în plan sportiv, mă aștept să fiu convocat în lotul național și la campionatele viitoare. Anul trecut, când am câștigat titlul de campion european, am zis că mă opresc. A venit apoi convocarea pentru lotul național și am plecat în India, de unde m-am întors cu medalia de bronz. Dacă maestrul mă va convoca din nou cred că voi răspunde și viitoarelor provocări, deși am 36 de ani. În plan familial, mă declar un soț și un părinte împlinit. Ancuța, soția mea are și ea centura neagră și mi-a spus deja că dorește să-și reia activitatea în plan sportiv, după pauza obligatorie dictată de venirea pe lume a Dacianei, care va împlini în curând 2 ani. Fetița cea mare, Ecaterina, are șase ani și se antrenează cu mine la sală. Prietenii spun despre noi că suntem “o familie marțială!”. Și pentru că mereu am simțit nevoia de dezvoltare, sunt pe punctul de a încheia un master în “Performanțe sportive” și să mă înscriu apoi la doctorat.
