Cunoscută deja de câțiva ani, de publicul băcăuan iubitor de artă pentru talentul muzical și pentru lucrările ei (de la obiecte decorative, piese de mobilier, la lucrări în sfera picturii), dar și pentru implicarea în comunitate prin acțiuni de voluntariat, Alina Chiriac nu și-a oficializat relația de iubire cu Arta decât cu puțin timp în urmă, respectiv în luna iulie a lui 2017, prin prima expoziție personală de pictură.
Evenimentul a avut loc la Galeria Sara Good Art din Bacău, s-a numit ”Introspecție” și s-a bucurat, în mod neașteptat – mărturisește artista –, de succes, căldură și multă emoție. Băcăuancă get-beget, Alina ne-a lăsat, în sfârșit!, să o portretizăm în cuvinte, considerând ea însăși că evenimentul ”Introspecție”, venit la 35 de ani, este punctul de plecare efectiv pe drumul devenirii artistice. O devenire pe care, se va vedea, nu o poate parcurge ”dezlegat” de orașul în care s-a născut și trăiește în prezent, respectiv Bacău și nici de România.
Alina Chiriac (35 de ani) s-a născut în Bacău și provine dintr-o familie numeroasă (are patru surori), familie în care arta, prin diferitele ei forme de manifestare, a fost și este prezentă și… moștenită. Mama ei, bunăoară, ne-a mărturisit Alina, învățătoare de profesie, a avut grijă, prin talentelei ei multiple, să mențină în casă această atmosferă.
”Suntem cinci fete la părinți, toate cu înclinări artistice. Mama mea, fostă învățătoare, cânta la vioară extraordinar, are o ureche muzicală extraordinară, cânta din voce, picta și avea calitatea de narator. Cred că o moștenesc aproape în totalitate. Noi, toate surorile, cântam și ne manifestam înclinațiile acestea artistice… În ceea ce mă privește, cred că, la un moment dat, și în cazul picturii și al muzicii, nu mi-am mai dat voie să mă manifest. Pe la șase ani începusem vioara… Mă jucam și cu culorile. De altfel, în 2000, am absolvit Colegiul Național de Arte ”George Apostu”, la clasa de pictură murală a profesorului Vasile Crăiță-Mândră, dar apoi m-am înscris la facultatea de marketing, tot aici în Bacău”, mărturisește Alina.
După terminarea liceului, ne spune, s-a dorit undeva, ”în sfera pragmaticului”, de aceea a urmat cu totul altceva decât inima îi spunea. A încercat, de-a lungul anilor, să profeseze în diferite domenii, toate independent de Artă, dar nu s-a regăsit nicăieri. ”Nu eram eu, simțeam că, vorba cuiva, cumva mă mutilez artistic. Pentru că se pare că am mai multe daruri în sfera artistică și, se pare, mi le-am blocat”, spune Alina. Blocajul a durat până în urmă cu patru-cinci ani (2012-2013) când, în urma unei cumpene din viața personală și pendulând între un ”job” sau altul, Alina Chiriac a început din nou, dar timid – o recunoaște ea -, să se manifeste în sfera artistică.
”Am început, în perioadele dintre joburile acestea care nu aveau legătura cu arta deloc, să lucrez pe MDF (material lemnos folosit în industria mobilei, n.r.), dar destul de timid, nu stângaci, în sensul că n-a știut nimeni ani buni că eu le fac”, se destăinuie artista de 35 de ani.
Timid, validări în artă plastică, artă decorativă, picturi murale
Astfel au apărut lucrările Alinei, și nu doar cele din sfera artei plastice, ci și din sfera artei decorative, aparent neștiute, nevalorificate decât ocazional, câte una, două, în vreo expoziție de grup la care a mai fost invitată să participe sau la vreun eveniment de altă factură. Spunem aparent pentru că ”neștiutul”, ”nevalorificatul” au fost percepute astfel doar de artista însăși, nu și de numeroșii oameni din jurul ei, inclusiv profesioniști sau cunoscători buni ai domeniului artelor, care, în ciuda modestiei ei, i-au identificat imediat potențialul.
”Am, într-adevăr, la activ trei expoziții colective, înainte de prima personală, dar primele experiențe legate de pictură, nu au legătură cu lucrările în MDF, ci cu expunerea vaselor realizate de mine, în cadrul unui eveniment, în martie 2015, la care am fost invitată. Îmi place foarte mult ideea de artă decorativă, dar acum am pus-o cumva într-un colț de așteptare. Atunci, la acel eveniment, m-am simțit prima oară validată, cumva, pentru latura mea creativă pentru că atunci, lumea a văzut ce fac dincolo de Facebook, le-a simțit, le-a văzut forma, culoarea, textura… Iar după acel eveniment am început să primesc aprecieri reale și chiar mi-a fost scrisă o poezie de doamna Cristina Ștefan.
Nu m-am așteptat la toate acestea și atunci a fost, de fapt, prima oară când am înțeles ce impact au lucrările mele. Expozițiile… Au fost colective la început, am participat doi ani la rând la Atelier 35, proiect al Complexului Muzeal de Istorie ”Iulian Antonescu” și am mai avut o participare la o expoziție colectivă, la invitația și deschiderea unui local privat, în 2017”, ne spune Alina. Mai mult de atât însă, Alina Chiriac a realizat, în perioada 2014 – 2017, pictură murală la Asociatia Betania, design mobilier la o cafenea, pictură murală în camere de copii, vaze, cutii (artă decorativă), inclusiv piese de mobilier.
Expoziția ”Introspecție” (2017) sau oficializarea relației de Iubire dintre artistă și arta plastică
Alina Chiriac, deși s-a oprit cu studiile în artă la liceu, a reușit pe cont propriu să surprindă lumea artei plastice, printr-un stil aparte, inconfundabil, atât prin formă, cât și prin fond. Tehnica pe care o utilizează la realizarea lucrărilor este inedită, se numește ”pictură pe straturi suprapuse de MDF” și… îi aparține.
”Tehnica presupune, efectiv, tăierea formelor care compun lucrarea în ansamblu, după o schiță pe care o am în minte. La început tăiam aceste forme manual, cu pendularul, acum însă, mă folosesc de un CNC (mașină de comandă numerică) pentru că e mult mai ușor. Odată tăiate formele, sunt suprapuse, lipite cu un adeziv foarte puternic, lăsate cam 24 de ore la uscat, iar după momentul în care s-au fixat foarte bine, încep pictura care este în două-trei straturi.
În realizarea lucrărilor nu pot fi atât de ipocrită încât să spun că nu m-a inspirat nimeni, în momentul în care m-am apucat de așa ceva, m-am inspirat de undeva, chiar dacă și inconștient. Am găsit pe Internet lucrări pe MDF, dar nu exista suprapunere, erau doar geometrie abstractă, iar cei care le realizaseră nu se jucau deloc cu ideea aceasta de suprapunere, basolrelief, 3D…”, spune Alina Chiriac.
Cele opt lucrări expuse la Galeria Sara Good Art din Bacău și care au însemnat și prima expoziție personală a Alinei Chiriac – ”Introspecție” – sunt rodul unei munci de circa cinci ani. Majoritatea lucrărilor sunt realizate, ne-a mărturisit artista, după un moment aparte, de cumpănă (nu neapărat în sens rău, ne spune) din viața ei, iar definitivarea lor a însemnat ”mai întâi mesaj, apoi schița, dar nu neapărat în 3D și pictura”.
”Anotimpul preferat este toamna și cred că se vede în lucrările mele, în gama de culori. Introspecție, titlul pe care l-am dat expoziției, ilustrează cel mai bine acești patru ani în care eu, practic, am renăscut. Fiecare toamnă din expoziție sau vară promisă (numele unei lucrări, n.r.) are legătură cu Iubirea, atât cu momentele ei foarte frumoase, cu bucuriile ei pe care le-am trăit cât și cu cele promise, neîmpărtășite. Deviza mea e ”simt”, iar dacă simt ceva puternic, iese ceva extraordinar, chit că e o suferință, o bucurie foarte mare, ceva care s-a transformat din ceva extraordinar într-o amintire care clar va rămâne acolo toată viața…”, se destăinuie artista.
Despre lucrări, cu admirație și uimire au vorbit, la vernisajul expoziției – care s-a bucurat de o prezență numeroasă – artiștii consacrați, profesorii Aurel Stanciu și Gheorghe Zărnescu, ambii remarcând stilul aparte, originalitatea și profunzimea mesajelor pe care lucrările Alinei Chiriac le poartă.
Gheorghe Zărnescu (profesor, sculptor): ”Totodeauna la o lucrare e bine să fie și structura și conținutul, carnea. Alina are aceste două lucruri, și conținut și carne. Deși formele sunt destul de rigide, modularea este foarte caldă, este poezie”.
Aurel Stanciu (pofesor, pictor): ”Stilul ne deosebește. Din acest unct de vedere, Alina Chiriac este cu totul altceva. Ceea ce face ea este un fel de pictură-basorelief, fiecare lucrare este foarte bine gândită, cu un concept vizual foarte clar și cu mesaj profund”.
Alina Chiriac, vocea!
Alina Chiriac, dincolo de emoția pe care, iată, reușește s-o transmită tot mai clar prin lucrările din domeniul artei plastice, este cunoscută unui public larg în comunitatea băcăuană, și pentru timbrul vocii ei. O voce pe care încă și-o descoperă, un stil pe care – spre deosebire de cel din domeniul artei plastice pe care și l-a definit –, încă și-l caută. Cu toate acestea, Alina a primitși continuă să primească numeroase validări inclusiv în această zonă. Validări de la artiști consacrați chiar, cum ar fi SirBlues Vali Răcilă, care a și fost de altfel, prezent, cu chitările lui și vocea pentru o repriză de blues, la vernisajul ”Introspecție”.
”Cântam la karaoke, până în momentul în care, tot la un eveniment, Swimathon, în 2014, am fost chemată să susțin un moment muzical, iar în cadrul proiectului ”Pasajul CFR este al tuturor”, la sediul Asociației Mutatis Mutandis, unde ne-am întâmplat să fim vreo 20 de oameni, printre care și SirBlues Vali Răcilă, am căpătat efectiv curajul să cânt. S-a întâmplat, pur și simplu, să mă trezesc cântând împreună cu el. Lui îi datorez curajul de a urca pe scenă, practic, și cred că el m-a ajutat cel mai mult să-mi înțeleg vocea și ritmul…. Este un om extraordinar, o bucurie pentru oricine îl întâlnește. Vali Răcilă este cel care m-a făcut să înțeleg că mă cenzuram, cumva, în zona muzicii și că n-aveam destulă încredere în mine din acest punct de vedere. În orice caz, eu sunt încă în căutarea stilului personal, îmi plac foarte multe genuri muzicale…”, mărturisește Alina. Mai mult de atât, din nou, Alina Chiriac este prezentă în inimile publicului iubitor de jazz și blues în special, de mulți ani, fiind invitată la tot mai multe evenimente desfășurate în cadru mai mult sau mai puțin formal.
Vali Răcilă (bluesman): ”Alina Chiriac? E plină de talent. E foarte sensibilă în sens artistic și nu doar. Ea deja cânta când eu am cunsocut-o, avusese niște încercări și era deja apreciată. Eu m-am gândit însă că trebuie să cânte acompaniată de chitară și nu de negative. A fost o surpriză foarte frumoasă pentru mine să văd că nu-i doar talentată muzical, ci și în pictură. Este un talent!”
Acasă e România, Iubire și căutări de sine
Toate surorile Alinei Chiriac și mama sunt plecate de ani, din țară. În ciuda vremurilor, Alina e decisă să rămână. Nu știe sigur dacă în Bacău, oraș în care s-a născut și, de 35 de ani, locuiește. Cert este că nu-și va putea părăsi țara. Iar asta, poate, definește cel mai bine conceptul Introspecție, un cuvânt care, la rândul lui, o definește, poate, cel mai bine pe Alina Chiriac, în întregul ei.
”Tatăl meu a murit acum cinci ani, mama a lăsat catedra în 2005 și a plecat în Italia, a stat cinci ani, s-a întors un an acasă și apoi a plecat în Suedia. Surorile au plecat treptat.
În prezent, suntem cinci surori în cinci țări… Avem o legătură foarte strânsă, ne vizităm, ne reunim… Deși s-ar putea să surprindă pentru mulți, pentru că par destul de… colorată pentru orașul ăsta, eu îmi iubesc însă, foarte, foarte mult țara. Îmi pare rău, uneori că-i locuită, că e condusă cum e condusă, nu mă regăsesc în sistem, dar o iubesc atât de mult cum își iubește un copil mama…
Știu că sună ciudat, dar eu n-aș putea niciodată părăsi definitiv țara. Voi vizita lumea, îmi doresc asta, dar nu cred, la acest moment, că mă voi putea stabili definitiv în altă parte decât în România. Bacău… Momentan sunt aici, dar nu exclud o plecare din oraș, nu știu însă ce contexte se vor ivi. Sincer, nu știu de ce sunt încă aici. Ceva mă ține încă, probabil optimismul ăla undeva la granița cu nebunia că orașul acesta, pe cât de tern pare pentru unii, poate fi, totuși și altceva. Asta numai dacă nu ne vom opri din demersul de a-l resuscita. Lucrurile se fac cu oameni. Până să înțeleg asta, din mândrie și din orgoliu, am încercat să fac lucuri singură, dar nu merge…
Orașul ăsta are nevoie de oameni care să vrea și să simtă să facă lucrurile împreună… Îmi amintesc momentele de voluntariat la diferite proiecte… Era un cumul de energii pozitive extraordinare… De asta e nevoie, cred, de aceste energii, de visare, pentru care orașul să nu moară”, mărturisește Alina Chiriac.
Încheie spunând că, pentru a funcționa împreună, avem nevoie de iubire și de căutări de sine…
