Refacerea hidroizolației și a tencuielii de la cele două rezervoare de apă potabilă, ce alimentează de la Cuciur municipiul Onești – acesta este obiectivul pentru lunile iulie și august al RAJA Constanța pentru ca oneștenii să se bucure de servicii de calitate din partea firmei menționate.
După cum ne-a declarat Costică Nan, directorul coordonator al Centrelor Zonale RAJA, “se efectuează lucrări la ambele rezervoare de 10.000 mc de apă, fiecare din acestea având un diametru de 45 metri. Pentru refacerea hidroizolației de la cele două rezervoare se execută mai multe operațiuni succesive, astfel ca în 30 de zile Gospodăria de apă a Oneștiului să fie reabilitată. Aici lucrează 50 de angajați ai RAJA, costurile fiind foarte mari pentru executarea acestor lucrări, deoarece rezervoarele sunt într-o stare critică, fiind vizibilă armătura”. Gospodăria de apă a municipiului Onești mai are un rezervor, care este abandonat. Acesta este mai înalt cu trei metri și se află în atenția specialiștilor de la RAJA Constanța pentru reproiectare.
Menționăm că firma din Constanța a preluat Sistemul public de alimentare cu apă și canalizare al Oneștiului începând cu data de 1 iunie. “Ca și bilanț economic, am trecut printr-o perioadă foarte grea. Dacă am face o evaluare, am folosit peste un milliard de lei vechi deoarece cheltuielile au fost foarte mari, pentru că în luna iunie am avut nu mai puțin de 136 de avarii la rețeaua de apă și de canalizare. Salariații noștri au lucrat și câte 12-14 ore pe zi pentru remedierea avariilor.
În schimb, am facturat cu aproape 30.000 mc mai mult, astfel că în urma remedierii avariilor și a depistării multor bransări ilegale, apa a mai fost furată și nu s-a mai dus în pământ”, a mai declarat Costică Nan, exprimându-și speranța că nu vor mai fi la fel de multe avarii în perioada următoare în municipiul Onești la rețeaua de apă potabilă și de canalizare.
Zilele trecute, SC RAJA Constanța a anunțat că a publicat în Sistemul Electronic de Licitații Publice (SEAP) anunțul privind achiziționarea Serviciului public de asistență pentru pregătirea Aplicației de finanțare și a Documentațiilor de atribuire pentru Proiectul “Dezvoltare infrastructură de apă și apă uzată în municipiul Onești, în perioada 2014-2020”. Valoarea estimativă a acestui contract este de 6.800.000 lei, sumă ce este suportată integral din bugetul firmei constănțene.