2014, anul Familiei si al Non-Festivismului

Mi-as dori ca 2014 sa fie anul Familiei si al Non – Festivismului.

Anul Familiei? România arata ca o tara parasita de parintii tâncilor si ai adolescentilor, de copiii batrânilor. E o tara parasita de Suflet, vreau sa spun. Au plecat multi compatrioti in cautare de munca, pentru ca România nu este capabila sa ofere nici macar locuri de truda. Unii si-au lasat parintii in grija intâmplarii, altii prin aziluri in care bântuie singuratatile si… Altii si-au parasit copiii, lasându-i prada riscurilor strazii, barurilor, dezmaturilor, drogurilor. Din aceste motive mi-as dori sa intelegem ca Familia, sabotata criminal de catre politicieni, trebuie salvata cumva. Fie doar si pentru faptul ca, intr-o tara bântuita de urgia unor guvernari iresponsabile, Familia este ultimul refugiu sigur pentru Sufletul nostru.

Anul Non-Festivismului? A fost reparat un podet amarât, pe-o ulicioara au fost turnate doua roabe de asfalt, a fost, câine-câineste, finalizat inca un kilometru de autostrada printr-un proiect din care unii s-au infruptat pe rupte. in clipa urmatoare, inaugurarea… Vine primarul cu esarfa, vin prealesii cu pieptul umflat, de parca ar fi dat nu stiu ce gaura in cer, ca sa se-abata pe-acolo, blând, asupra noastra, fericirea. Dar podetul acela amarât era in fisa postului lor.

Pentru asta au fost alesi si sunt platiti regeste. Mario Balotelli, un fotbalist cam… altfel, dar supertalentat, intrebat de ce nu se bucura dupa fiecare gol marcat, a raspuns cam asa: „De ce sa ma bucur? Asta e meseria mea. Un tâmplar sare in sus de bucurie, topaie ca sa culeaga aplauze dupa ce-a reusit sa bata un cui?”