29 decembrie 2024

  Ziarul Curierul Slănicului Moldova” (56)

1912: Se solicită obolul pentru construirea unei noi biserici în stațiune, pe modelul ,,Dați un leu pentru Ateneu!”

Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Balga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.

Serialul poate fi urmărit și pe site-ul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), pe site-ul www.turism-bacau.ro.



În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 8, Anul X, Miercuri, 25 iulie 1912.

Din sumarul acestui număr: strălucitul discurs al epitropului Emanoil Riegler, cu ocazia sărbătorii de sfântul Ilie, în care se propune și se dă acordul pentru construirea unei noi biserici la Slănic; se solicită obolul pentru localnicii și vizitatorii stațiunii, pe modelul ,,Dați un leu pentru Ateneu!”; se deschide ,,Condica de aur a donatorilor”, în care vor fi trecute toate persoanele care contribuie la construirea noii biserici; locotenent-colonel Constantin Langa, printre primii donatori pentru noua biserică a Slănicului; în stațiune vor mai avea loc două manifestări caritabile, dedicate locotenentului Gheorghe Caranda, primul erou aviator român, decedat cu o lună în urmă, în timpul unui zbor; în timp ce stațiunea Sinaia se dezvoltă cu sprijin de la statul român, la Slănic, subvențiile s-au tăiat încă de acum doi ani; stâncile și băncile din stațiune nu scapă inscripțiilor scrijelite de cei care vizitează Slănicul; noi reguli sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor; unul dintre ,,miticii bucureșteni”, care pe lângă glume și farse proaste, face și unele bune, precum cea publicată în ziarul de astăzi; la rubrica ,,Simpatiile noastre”, azi, farmacistul Johann (Ioan) Werner; sunt scoase la vânzare cinci loturi de pământ pentru construcția de noi vile.

Iată că, pentru prima oară după 66 de ani, Epitropia pune în discuție, prin vocea epitropului Emanoil Riegler, construirea unei noi biserici, întrucât cea existenă (cu hramul ,,Sfântul Ilie”), construită în 1847, de preotul târg-ocnean, Gavril Manciu, cu ajutorul unor enoriași (așa cum apare în raportul protoiereului Teodor Atanasiu din anul 1885), ajunsese într-un stare avansată de degradare. Cauzele ? Cele pe care l-am prezentat într-un episod anterior, respectiv că, din pricina drumului lung și obositor până în stațiune era foarte greu ca un preot să asigure slujbe în mod regulat, iar numărul mic de credincioși din Slănic nu puteau susține întreținerea unei biserici. Colac peste pupăză, Epitropia de la Iași a renunțat la planul de a muta biserica în Satul Nou, dar nici nu a întreținut-o, toate aceste cauze ducând la starea în care se afla biserica la momentul de față. Culmea este că, în ciuda discursului mobilizator al epitropului Riegler de susținere a construirii unei noi biserici, ca și a primelor donații importante făcute în acest sens de o serie de oameni de bine, intervine Primul Război Mondial, în timpul căruia, un obuz lovește bisericuța, lăsând în urmă doar amintirea sa.

De-abia în 1927 începe construcția noii biserici, care va fi terminată și sfințită, la 15 august 1929.

Totuși, referitor la istoria acestei biserici, se impune o mențiune care ar trebui analizată și clarificată de istorici: potrivit litografiei cromatice pe care a realizat-o pictorul ieșean, Emanoil Panaiteanu-Bardasare, în anul 1880, care a fost și prima imagine a stațiunii Slănic-Moldova (și a doua cea mai veche litografie din lume), se poate observa că în centrul stațiunii exista deja o biserică (conform fotografiei din articol), pe care unele surse o datează de pe la 1810, deci, că aceasta ar fi fost prima biserică din stațiune, reclădită mai apoi, în 1847…

Să revenim însă, la discursul prof. dr. Emanoil Riegler, epitropul Casei ,,Sf. Spiridon”, rostit pe 20 iulie 1912, cu ocazia hramului bisericii din Slănic și împlinirii a 111 ani de la descoperirea primului izvor mineral, cuvântare prin care Epitropia își dă acordul și susține construirea unei noi biserici, ocazie cu care este lansată și o campanie de donații pentru realizarea acestui proiect.

După ce a evocat cele săvârșite de domnitorul Ștefan cel Mare, care în amintirea fiecărei lupte mari a zidit câte o biserică, ca și necesitatea ridicării unei noi biserci și la Slănic, unde e nevoie nu numai de tămăduirea trupească ci și de cea sufletească, după un istoric al stațiunii și al realizărilor înfăptuite sub administrația de Epitropiei ieșene, medicul și profesorul Riegler, care se declară un pic mai subiectiv, ca și om al locurilor ce este (de peste munte, din Grozești, astăzi comuna Oituz, n. a.), a mai spus: ,,Istoria popoarelor ne arată că și atunci când au fost distruse, tot au mai rămas monumente, statui, biserici etc și cu ajutorul acestora s-a completat de multe ori istoria trecutului acelor popoare; de aceea cred că ridicarea de monumente, de așezăminte filantropice, de statui, de biserici, se impune oricărui popor civilizat. Ce contrast între frumoasele vile, hotelurile luxoase, cazinoul modern și această veche și ruinată bisericuță. Ce vor crede străinii care vizitează Slănicul, față de acest contrast, oare demnitatea noastră nu va fi atinsă? De aceea, sunt convins că o nouă biserică în frumoasa noastră stațiune balneară va găsi, în inimile tuturor bunilor români care au vizitat-o și și-au găsit aici sănătatea, aprobarea lor binemeritată și obolul lor, după putințe. Ar fi o manifestare de recunoștință către providența divină, care a făcut ca în această admirabilă, frumoasă și încântătoare regiune a Moldovei, să iasă la lumina zilei izvoarele minerale, atât de bogate în principii terapeutice. (…) Termin aici propunerea mea, cu următoarele cuvinte: iubirea de patrie și de neam ne procură o viață senină, aspirații sublime, o lungă dulce primăvară și o îndelungată tinerețe sufletească, ceea ce vă doresc tuturor”.

Emanoil Riegler a avut o intensă activitate didactică și științifică (așa cum am prezentat în episodul 50), întreaga sa viață fiind un exemplu de muncă în slujba sănătății. Iată și unul dintre crezurile sale de viață, care ar trebui să constituie un reper, mai ales în zilele noastre, pentru mulți dintre dascălii, medicii și oamenii noștri politici: ,,Aproape 46 de ani i-am închinat în adevăr îngrijirii bolnavilor, educației studenților și cercetărilor de laborator, săvârșind muncă trudnică numai pentru binele omenirii, singurul scop în vederea căruia mi-am sacrificat întreaga mea viață, prețuind mulțumirea izvorâtă din ocupațiile științifice, mai presus de orice plăcere omenească…” (Sursa: articolul ,,Medicul ieșean Emanoil Riegler: Dragostea de știință și de oameni”, publicat de site-ul ,,dosaresecrete.ro”, la https://dosaresecrete.ro/medicul-iesean-emanoil-riegler-dragostea-de-stiinta-si-de-oameni/.

Apelul epitropului Riegler este reluat și completat de redactorul-șef, M. Miereanu, în articolul ,,Obolul nostru”, ca un îndemn pentru toți locuitorii și vizitatorii stațiunii: ,,Dacă, dat fiind materialismul vremurilor în care trăim, nu ne putem ridica până la înălțimea de sentimente ale înaintașilor noștri, o elementară datorie de recunoștință ne impune să plecăm urechea la îndemnul distinsului efor, dr. Riegler, pentru ca lipsa aceasta a Slănicului să fie împlinită. După cum altădată, C. Esarcu, cel cu vorba rămasă legendară, `Dați un leu pentru Ateneu!`, a înălțat în Capitală unul dintre cele mai spelndide monumente culturale, tot așa, noi, locuitorii sau vizitatorii `Perlei Moldovei`, să considerăm, ca o datorie de onoare, chestiunea bisericii din stațiune. Să ne dăm obolul cu toată dragostea creștinească ce ne-a mai rămas, de pe urma scepticismului modern”. Și, apropo de subiectul în discuție: în vremurile de atunci se ridicau statui sau se construiau monumente și biserici din bani publici. Vorba ,,Dați un leu pentru Ateneu!” de aici vine. Dar, atenție! Asta nu înseamnă că oamenilor li s-au cerut bani ,,pe gratis”. Ci se organizau tombole, serbări sau diverse alte evenimente (așa cum o să vedeți în episodul următor că s-a petrecut și la Slănic), la care ei cumpărau bilete de la organizatori. Era o transparență deplină în privința folosirii banilor publici. Astfel, până la ultimul bănuț era înscris într-un proces-verbal, unde se notau veniturile obținute, cheltuielile făcute și venitul net rămas, iar datele erau publicate în ziare, după care se ridicau statuile si monumentele, bisericile și altele.

Remember: La 28 ianuarie 1865, din inițiativa lui Constantin Esarcu, a dr. Nicolae Ktretzulescu și a lui Vasile Urechia, s-a întemeiat Societatea Culturală „Ateneul Român”, iar la 25 februarie 1873, aceștia au lansat propunerea de construire a edificiului Ateneului Român și au inițiat, o amplă campanie printr-un slogan simplu, dar eficient: „Daţi un leu pentru Ateneu!”. Palatul Ateneului Român s-a clădit cu bani dintr-o subscripție publică, în urmă organizării unei loterii naţionale, când s-au pus în vânzare 500. 000 de bilete în valoare de un leu. V. A. Urechia spunea, următoarele: „De unde, nepăsarea de toate a românului care cânta: `Am un leu / Şi am să-l beu / Nici acela nu-i al meu`, femeile române, generalul Florescu, Nicolae Kretzulescu şi mai ales Constantin Esarcu au învăţat pe români să-şi schimbe cântecul şi să zică: `Am un leu / Nu-l mai beu / C-o să-l dau la Ateneu`. Atunci a fost lansată chemarea celebră „Daţi un leu pentru Ateneu!”. Și așa a fost marcat un moment istoric…

O dată ce s-a decis, ,,în mod definitiv”, construirea unie noi biserici la Slănic, se observă o emulație, ,,o sinceră pornire din inimă a tuturor vizitatorilor, de a contribui cu sume de bani pentru grabnica realizare a mărețului gând”. În acest sens, începând din data de 20 iulie 1912, adică o dată cu sărbătoarea hramului bisericii și a discursului epitropului Emanoil Riegler, la Casieria băilor s-a deschis ,,Condica de aur a donatorilor” (o listă de subscripție), pentru clădirea noii biserici a Slănicului. Aflăm că printre primii donatori s-au numărat cunoscutul filantrop ieșean, lt. col. Constantin Langa, care a oferit suma de 1. 000 de lei și, bineînțeles, Epitropia ,,Sfântul Spiridon” din Iași, cu o subscripție de 10. 000 lei (despre alți donatori și serbarea organizată pentru strângerea de fonduri necesare construirii bisercii din Slănic, detalii în episodul următor).

Constantin Langa (1829 – 1914) a fost ofițer de ordonanță a domnitorului A. I. Cuza, avansând până la gradul de locotenent-colonel, după care a intrat în viața politică, fiind și primar al orașului Iași, între 1891 – 1892. El a fost și un cunoscut filantrop: pe lângă multe donații oferite cu diverse ocazii, acesta a încurajat și artele frumoase, fiind posesorul unei mari galerii de artă, cu portretele tuturor oamenilor însemnați ai țării, galerie pe care a dăruit-o Universității ,,Al. I. Cuza” din Iași.

Și tot legat de donații, ziarul mai anunță că joi, 26 iulie 1912, va avea loc, în Parcul stațiunii, o grandioasă serbare câmpenească, iar seara, în Sala teatrului din Cazinoul Regal, un mare bal, manifestări organizate de ofițerii aflați în stațiune. Se anunță că veniturile obținute vor fi folosite la ridicarea monumentului, care va fi închinat locotenentului aviator, Gheorghe Caranda, mort la 20 iunie 1912, când biplanul lui s-a prăbușit pe terenul de zbor din Cotroceni. ,,Drama locotenentului Gheorghe Caranda e descrisă în Istoria aviaţiei române. Pe scurt, în dimineaţa zilei de 20 iunie 1912, în timpul decolării, avionul `Farman III` pe care îl pilota s-a prăbuşit, pilotul pierzându-şi viaţa. Înainte de aceasta, aviatorul a nesocotit semnul rău ce se ivise la un zbor anterior. `La unul din zborurile de instrucţie, locotenentul Gheorghe Caranda a fost accidentat la umăr şi mâna stângă`. Ambiţios şi curajos, ofiţerul şi-a reluat exerciţiile de zbor după o săptămână, atunci când s-a produs şi tragedia. În locul unde s-a întâmplat nenorocirea a fost ridicat un monument. Considerat un adevărat erou, locotenentul Gheorghe Caranda a fost decorat, post-mortem, cu ordinul `Virtutea Militară`. De asemenea, ofiţerul este trecut primul într-un memorial al bravilor piloţi români. Ordinul de decorare a fost întocmit de către ministrul de război, generalul Argetoianu şi înaintat Regelui Carol, care l-a semnat imediat. Motivul pentru care îi fusese acordată decoraţia? Militarul a murit la datorie, în `postul de onoare`. Decoraţia i-a fost pusă pe piept eroului-aviator încă de înainte de ajunge la Iaşiul natal, unde a fost înmormântat. A fost subliniat faptul că lt. Gh. Caranda şi-a dat tributul de sânge la naşterea aviaţiei române” (articolul ,,Exclusiv. La mormântul primului erou aviator militar din istoria României, Gheorghe Caranda”, de Cristinel C. Popa, publicat în ,,jurnalul.ro”, la https://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/exclusiv-la-mormantul-primului-erou-aviator-militar-din-istoria-romaniei-gheorghe-caranda-661290.html). Mențiune: Avionul pe care îl pilota Caranda în momentul tragicului accident, respectiv ,,Farman III”, a fost printre cele utilizate la Școala de pilotaj Chitila și, aparent, a avut o problemă de stabilitate longitudinală și, în plus, motorul a fost sub-performanțe în ziua accidentului.

În articolul ,,Sinaia și Slănicul”, ziarul revine la înlesnirile pe care le are stațiunea climatică Sinaia, față de stațiunea balneoclimatică, Slănic-Moldova, deși în cazul acesteia din urmă, rezultatele finale sunt remarcabile. Și aceasta, pentru că, sunt instituții care înving prin propriile lor puteri și merite, precum Slănicul, în timp ce altele se dezvoltă cu sprijinul statului, precum Sinaia, localitate aleasă drept reședință regală de către Carol I, care a construit aici complexul castelului ,,Peleș”. În schimb, ,,Slănicul s-a dezvoltat și a câștigat cununa meritelor și valorilor scumpe, mulțumită exclusiv, sforțărilor lăudabile ale administrațiilor de care a fost condus (sub tutela Epitropiei ,,Sf. Spiridon”, n. a.) și de zelul vizitatorilor încurajatori”, în timp ce, ,,Sinaia datorează progresul său, sforțărilor din afară, căci, necontenit această stațiune s-a bucurat de sprijinul și de atenția statului, a instituțiilor publice, iar pe lângă toate acestea, Sinaia se mai bucură și de marele noroc, acela de a fi reședința M. S. Regelui și prin aceasta, ajunge să adune familiile boierilor români”. Din păcate, stațiunii Slănic-Moldova i-a fost retrasă orice formă de subvenție din partea statului, încă în urmă cu doi ani: ,,Statul a încurajat întotdeauna, prea puțin Slănicul. Acum tot așa. Ba mai mult încă, subvenția de 8. 000 de lei a fost retrasă încă de acum doi ani… Această retragere a subvenției a constituit un moment de greutate, însă avem mulțumirea adâncă de a constata că administrația Casei `Sf. Spiridon` a putut depăși această situație grea, dând Slănicului tot sprijinul, pentru a propăși pe mai departe prin propriile sale mijloace. În schimb, diferitele bugete investesc din nou Sinaia, cu atâtea alte subvenții și înlesniri!… Dar sfârșim după cum am început: sunt instituții care au o soartă mai grea și au de parcurs un drum mai spinos, dar rezultatul pentru acestea este mai prețios și succesul mai scump. Slănicul are soarta acestor instituții”.

Nemulțumit de gesturile unora dintre vizitatori, care scrijelesc tot felul de inscripții pe unde apucă, mai cu seamă prin pădure și prin zona izvoarelor, la rubrica ,,Ecouri”, redactorul-șef scrie: ,,La Slănic, de la stânca cea mai înaltă și până la cea mai modestă bancă din pădure, nimic nu scapă de zgârieturi și mâzgălituri vizitatorului, care ține morțiș să-și sape în piatră sau scrie pe bănci, numele său spre amintire. Apoi sunt scrise tot soiul de gânduri, ce arată gradul de inteligență al celor care găsesc nimerit a și le aștene pe băncile și mesele de pe alei. Brazii, cu toată frumusețea și balsamul lor, nu pot rezista capriciului vizitatorilor și sunt cei mai atacați. Sunt astfel de inscripții de pe la 1875 și se întâlnesc la fiecare pas (cea mai veche, care dăinuie și astăzi este în stare foarte bună și este datată de la 1869, n. a.)”.

Mai aflăm din acest număr al ziarului, de o importantă circulară sosită de la Capitală, care vizează controlul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor: ,,Multe dintre localitățile cu virtuți climaterice și balneare devin foarte populate de vizitatori, ceea ce necesită un serviciu veterinar și de control al alimentelor propriu. De această lipsă de control se folosesc neguțătorii pentru a-și trece în consumație porci, vite, oi, păsări și altele, atinse de diferite boli, ca și cărnuri adesea alterate, prin vechime. Pe temeiul acestei stări de lucruri, dl dr. Bărdescu, directorul general al Serviciului veterinar a dat o circulară tuturor doctorilor veterinari din județele înzestrate cu stațiuni balneare și climaterice, rugându-i să viziteze cât mai des asemenea localități și să organizeze un serviciu de control al animalelor și al cărnurilor puse în consumație, atât de măcelari, cât și de unitățile hoteliere și punctele de vânzare. În fiecare localitate va exista un revizor de vite, care va controla starea animalelor și a produselor de origine animală. Medicii veterinari, civili sau militari, care se vor afla la cură în acele stațiuni au fost rugați să-și dea concursul, care va fi considerat ca oficial. Măsura luată de dl dr. Bărdescu este dintre cele mai lăudabile și întrucât privește Slănicul nostru, are aprobarea tuturor vizitatorilor”.

Unul dintre ,,miticii bucureșteni” (de la Mitică, personajul lui Caragiale), care pe lângă glume și farse proaste face și unele bune, este personajul central al unei scenete comice, publicată în articolul ,,Una bună” și pe care autorul se grăbește să o împărtășească cititorilor rubricii ,,Vrute și nevrute”, ca să-i înveselească și să le reamintească faptul să se află într-o stațiune, unde buna dispoziție este la ea acasă. Pe scurt, un medic veterinar din cei mai de vază din București este chemat la telefon de o persoană care se plânge că are un animal bolnav și nu unul oarecare, ci un cal. La întrebarea ce problemă are calul apelantului, acesta îi răspunde medicului că patrupedul ține un picior ridicat, pe care nu-l poate lăsa jos și-l roagă să-i prescrie un tratament, cât mai degrabă. Medicul îi spune că nu poate trata calul prin telefon și că trebuie neapărat să-l vadă. Clientul este de accord și îl așteaptă pe medic la adresa transmisă prin telefon: bulevardul Academiei, peste drum de Senat. La final, medicul îl întreabă pe client cu cine are onoarea să stea de vorbă, iar răspunsul este unul super tare: ,,Cu Mihai Vitezul!” (aluzie la statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, situată pe Bd. ,,Elisabeta”, în piața din fața Universității din București)…

Personajul caragialesc invocat în articol este în fapt bucureșteanul nostru, ,,care are reputația că-i un băiat de spirit, căci, mai în fiecare locuitor al cetății lui Bucur, trăiește veșnic treaz, un Mitică!” și că, ,,pe lângă unele glume și farse proaste, face și unele bune, iar atunci când le nimerește, își răscumpără toate păcatele”. Așadar, o scurtă prezentare: ,,Concret, Mitică e un personaj de ficţiune pe care Ion Luca Caragiale l-a făcut cunoscut cititorilor săi pentru prima dată într-o schiţă din 1900: `Mitică este bucureşteanul par excellence. Şi fiindcă Bucureştii sunt un mic Paris, şi Mitică, se-nţelege, este un mic parizian. El nu e nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate; dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original şi inventiv. Mitică este omul care pentru fiecare ocaziune a vieţii găseşte un cuvânt de spirit la moment, şi pentru asta simpaticul parizian al orientului este foarte căutat şi plăcut în societate. Mai cu seamă pe provinciali, micul nostru parizian îi epatează cu verva lui scânteietoare`. (…) Potrivit etnologului Şerban Anghelescu, `Mitică este un personaj care se distinge prin comunicarea excesivă şi prin volubilitatea excesivă. Mereu se mişcă, dar se mişcă lingvistic în primul rând. Dă senzaţia că e alunecos prin conversaţie dar, până la urmă, nimic nu demonstrează că el ar fi un rău amic, un trădător`. Până la urmă, după cum spunea și scriitorul Stelian Tănase, `Mitică` e un clişeu literar, ca şi Zoe, ca şi Caţavencu`”. (cf. articolului `,,Capitala ,,miticilor`”, publicat pe site-ul ,,adevarul.ro”, la https://adevarul.ro/stil-de-viata/capitala-miticilor-1298596.html

Un profil al reputatului farmacist ieșean, Johann (Ioan) Werner (1853 – 1922), este creionat la rubrica ,,Simpatiile noastre”, personalitate pe care am prezentat-o în articolul ,,1908: Marele incendiu de la Slănic Moldova”, publicat în ziarul ,,Deșteptarea”, 10 martie 2023, la https://www.desteptarea.ro/1908-marele-incendiu-de-la-slanic-moldova/. De aceea, o să reproduc cele câteva rânduri cuprinse în rubrică: ,,Un om cinstit, în cea mai largă accepțiune a cuvântului. Blând, bun, îndatoritor și afabil, iată în trăsături generale, ce se poate spune despre dl Werner, care și-a câștigat o reputație bine definită, prin muncă, iar pentru Slănic, meritele sale sunt și mai mari, căci, domnia-sa a fost de fapt acela, care timp de peste 15 ani, printr-o muncă perseverentă, reclamă inteligentă și costisitoare, a popularizat binefacerile apelor minerale din localitatea noastră, distribuindu-le în toate colțurile țării”.

Vă readuc aminte, doar atât: în 1895, farmacistul Werner a obţinut dreptul de a înfiinţa o farmacie – filială la Slănic-Moldova (funcţionând până în 1912) şi de a exploata apele minerale de aici; a iniţiat îmbutelierea apelor minerale, fiind probabil primul farmacist exportator al acestora, iar pentru reclamă a publicat lucrarea ,,Descrierea pe scurt şi întrebuinţarea apelor de la băile Slănicului din Moldova” (1895, Roman). Revine apoi în 1903, cu o altă lucrare, intitulată ,,Importanţa şi eficacitatea apelor minerale de băut de la Slănicul din Moldova”, care demonstrează studiul aproape neîntrerupt al izvoarelor din stațiune întreprins de farmacist.

Și ca o ultimă noutate din acest număr, ziarul ne informează că Epitropia de la Iași va scoate în curând la vânzare, prin licitație publică, un număr de cinci loturi de pământ, din cele mai bune zone ale Slănicului, pentru construirea de noi vile. Bună inițiativă!

Text adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan BUSNEA

Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.

Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.

Foto 1: Prima imagine a stațiunii Slănic-Moldova: Arhiva istoricului Corneliu Stoica, din colecţiile Bibliotecii Academiei Române

Foto 2: Prof. dr. Emanoil Riegler, alături de cartea sa ,,Cuvântări”, site-ul ,,dosaresecrete.ro”, la https://dosaresecrete.ro/medicul-iesean-emanoil-riegler-dragostea-de-stiinta-si-de-oameni/

Foto 3: Gheorghe Caranda, site-ul ,,galeriaportretelor.ro”, la https://galeriaportretelor.ro/item/gheorghe-caranda/, din Fototeca MNIR (Muzeul Național de Istorie a României)

Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.

(Va urma)



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img