Petrolul, o resursă cunoscută încă din antichitate, a reprezentat o bogăție esențială pentru dezvoltarea societății umane. Cu toate acestea, evoluția și necesitățile crescânde ale societății au condus la o explozie în utilizarea petrolului, mai ales în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
La începuturile secolului menționat, zona de extracție a petrolului în Moldova se concentra în principal în ținutul Bacăului, între Tazlăul Sărat, Tazlău și Trotuș. În acea perioadă, extracția petrolului de pe domeniul Ocna era efectuată în principal de către muncitorii din Salina. Cererile tot mai mari de petrol, atât pentru consumul intern, cât și pentru export, au impus necesitatea introducerii unui sistem modern de săpare mecanică, care să permită extragerea petrolului de la adâncimi mai mari.
Primul foraj mecanic a avut loc la Mosoare – Tîrgu Ocna, unde s-a implementat așa-numitul sistem canadian, utilizând prăjini din lemn. La 15 iunie 1861, Oliver de Lalande a depus o cerere către domnitorul I. Cuza pentru obținerea unei autorizații de exploatare a petrolului la Mosoare, pe o perioadă de 20 de ani. Deși cererea a fost aprobată în 1861, abia la 15 iunie 1864, Oliver de Lalande anunța că dispune de capitalul necesar și de personalul tehnic pentru a începe lucrările.
La 1 iulie 1897, industria extractivă de la Mosoare – Târgu Ocna număra 51 de puțuri extractive și 9 neextractive. Cu toate acestea, în perioada Primului Război Mondial, extracția petrolului a fost grav afectată de tirurile de artilerie ale forțelor austro-germane.
Inaugurarea primei sonde cu foraj mecanic marchează un moment istoric pentru industria petrolului din România, indicând o tranziție esențială către metodele moderne de extracție. Acest pas nu numai că a contribuit la creșterea eficienței și siguranței în extragerea petrolului, dar a și consolidat poziția României în rândul țărilor producătoare de petrol.
