Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Bacău anunță că mai sunt doar câteva zile în care mai pot fi depuse cererile pentru subvențiile din agricultură. Astfel, termenul final se încheie pe data de 17 mai 2021.
„Până la acest moment, la nivelul județului Bacău, au fost înregistrate în baza de date APIA, 15.105 cereri, pentru o suprafață de 119.892 ha”, au transmis reprezentații locali ai APIA. Trebuie știut că fermierii care nu au făcut acest demers în termenul stabilit riscă să piardă în totalitate sau parțial sprijinul acordat de stat.
„Asigurăm fermierii de întregul nostru sprijin în parcurgerea cu succes a etapelor necesare și îi îndemânăm să colaboreze cu responsabilii de dosar de la nivelul Centrului județean, respectiv ai Centrelor locale, pentru clarificarea/soluționarea eventualelor probleme pe care le întâmpină, astfel încât să reușească să depună cererea în termen și să evite aplicarea de penalități”, au precizat funcționarii APIA Bacău.
În general, cererile unice se depun online la APIA, prin completarea declarației din aplicația IPA și cu acceptul fermierului dat prin mijloacele de comunicare electronică.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.