Ziua Mondială a Poştei se sărbătoreşte, în fiecare an, la 9 octombrie. Aceasta marchează înfiinţarea, în 1874, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveţia), a Uniunii Generale a Poştelor (UPU). Ziua mondială a poştei a fost declarată la această dată de Congresul Uniunii Poştale Universale, desfăşurat la Tokyo, în Japonia, în 1969.
Scopul marcării acestei zile este de a conştientiza rolul sectorului poştal în viaţa oamenilor şi a societăţilor de afaceri, contribuţia sa la dezvoltarea socială şi economică a ţărilor. În prezent, Compania Naţională de Poştă este societate comercială cu capital majoritar de stat (75 la sută deţinut de Ministerul Societăţii Informaţionale şi 25 la sută de Fondul Proprietatea.
Cu această ocazie, Complexul Muzeal ”Iulian Antonescu” Bacău (coordonator proiect, Irina Băcăoanu) a organizat un simpozion şi două expoziţii, la care au fost invitaţi Sorin Şova, director al Regionalei de Poştă Iaşi, prof. Vilică Munteanu, ing. Mihai Ceucă, prof. Costin Iordache, prof. Iulian Bucur, Niculiţă Marcu, fost director al Oficiului Poştal Vaslui.
Colecţionarul Mihai Ceucă, acelaşi pasionat de istoria Bacăului, a expus copii ale unor vechi documente, care atestă existenţa serviciului poştal în Bacău, încă de la începutul anilor 1800, pe malul stând al Negelului, pe locul cunoscut de băcăauni drept „Câmpul Poştei”, funcţiona un releu poştal, dotat cu diligenţe, cu 2-4-6 cai, care asigurau transportul persoanelor şi bagajelor pe rutele bine stabilite. Un drum Bucureşti- Iaşi, via Bacău dura 58 de ore. De asemenea, a prezentat interes şi istoria mărcilor poştale, printre care şi vestitul timbru „cap de bour”, cât şi o isotrie a funcţionării poştei din Bacău, în diferite locuri, până s-a stabilit în actuala clădire din centrul oraşului.
Profesorul Vilică Munteanu a prezentat o scurtă şi pitoarească istorie a Poştei Române, a doua entitate, după CFR, care are în denumire numele ţării. Interesante au fost şi intervenţiile prof. Iulian Bucur, care a vorbit despre ilustrarea serviciului poştal în arta plastică, iar prof. Costin Iordache a prezentat reflectarea activităţii poştei, în ultimii 10 ani, în presa locală. De un interes aparte s-a bucurat şi expoziţia cu materiale şi obiecte (telefoane) de la începuturi şi până în prezent. Evident, că de la această sărbătoare nu putea lipsi vestita „…scrisoare pierdută”, a lui Caragiale, adusă în scenă de actorii Anca Perjoiu şi Ştefan Alexiu.
După Revoluţie, Poşta Română a intrat într-un con de umbră, însă, după cum a menţionat Sorin Şova, director al Regionalei de Poştă Iaşi, în ultimii ani, Compania Naţională de Poştă s-a concentrat pe implementarea unor obiective de investiţii, care o vor repoziţiona acolo unde îi este locul şi se va alinia la cerinţele de automatizare fireşti ale pieţei, adresând lucrătorilor din reţeaua poştală a Bacăului felicitări şi cât mai multe satisfacţii.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.