Lucrețiu Pătrășcanu s-a născut la 4 noiembrie 1900, la Bacău. Tatăl său este scriitorul D.D. Pătrășcanu (1872-1937), iar mama sa, Lucreția, provenea dintr-o veche familie boierească. Lucrețiu Pătrășcanu a beneficiat de o educație aleasă și a cunoscut în casa tatălui său personalități ale culturii române din acea vreme, precum C. Stere, I. Slavici, G. Galaction, M. Sadoveanu ș.a.
Școala elementară a făcut-o la București, apoi patru clase liceale la Iași, iar bacalaureatul l-a susținut la București, în 1919. A absolvit cu ”magna cum laudae” științele juridice la Universitatea din București în 1922, iar în 1925 și-a luat doctoratul la Facultatea de Filosofie a Universității din Leipzig, cu teza ”Reforma agrară din România Mare și urmările ei”, după cum se arată în revista ”Historia” din iunie 2006.
Este atras din tinerețe de doctrina socialistă, aderând la mișcarea socialistă în 1919, iar în Partidul Comunist Român se înscrie chiar de la înființarea acestuia, în 1921. A participat la câteva congrese ale Partidului Comunist, printre care cel de la Moscova din 1931, când a fost ales și în Comitetul Central.
În perioada interbelică, ca activist comunist este arestat și încarcerat de câteva ori la Jilava, Văcărești, Târgu-Jiu. Ca avocat, s-a aflat pe banca apărării în procesele intentate comuniștilor.
A scris în publicații de orientare socialistă: ”Tineretul socialist”, ”Socialistul”, ”Viața muncitoare”, precum și lucrări și studii politice, economice, sociale, dintre care amintim: ”Un veac de frământări sociale”, ”Sub trei dictaturi”, ”Probleme de bază ale României”, ”Curente și tendințe în filosofia românească”.
Ca reprezentant al Partidului Comunist, are câteva întrevederi, începând din 1943, cu Iuliu Maniu, președintele Partidului Național Țărănesc, precum și cu reprezentanți ai Palatului Regal, în vederea răsturnării dictaturii antonesciene, a scoaterii României din război și alăturării acesteia de partea Coaliției Națiunilor Unite.
A avut un rol important în desfășurarea evenimentelor de la 23 august 1944. În noul guvern constituit în aceeași zi și condus de generalul Constantin Sănătescu (23 aug. — 4 nov. 1944), Lucrețiu Pătrășcanu deține ad-interim portofoliul Justiției.
Lucrețiu Pătrășcanu s-a aflat în fruntea delegației care a plecat la Moscova, la 29 august 1944, pentru încheierea armistițiului cu Națiunile Unite, și a făcut parte din delegația oficială a României la Conferința de pace de la Paris din 1946, alături de Gheorghe Gheorghiu-Dej, Gheorghe Tătărescu, Florica Bagdasar, Ion Gheorghe Maurer. De asemenea, a condus delegația României la semnarea Tratatului de Pace cu Puterile Aliate și Asociate, la 10 februarie 1947.
Este ministru al Justiției în Guvernul condus de dr. Petru Groza (6 mart.1945 — 30 dec. 1947). Între 1945-1948 a fost și profesor de economie politică la Facultatea de Drept din București.
La Conferința PCR din octombrie 1945 a fost ales membru al CC al Partidului Comunist, iar în 1946 membru în Biroul Politic al CC, dar pentru scurt timp.Treptat poziția sa în conducerea Partidului Comunist începe să slăbească. Lucrețiu Pătrășcanu este perceput ca un contracandidat puternic pentru cei care doreau să obțină conducerea partidului, și ca un redutabil adversar chiar de către Gheorghe Gheorghiu-Dej, prim-secretar al PCR, cu care avusese conflicte și opinii politice divergente atât înainte cât și după 23 august 1944.
La Conferința Partidului Comunist din 1945 i se aduc critici în legătură cu activitatea sa de la Ministerul Justiției. În 1946 susține la Cluj un discurs, în cadrul căruia rostește fraza ”Înainte de a fi comunist, sunt român”, motiv de a fi acuzat ulterior pentru ”abateri în problema națională”, după cum se amintește și în nr. din iunie 2006 al revistei ”Historia”.
Conflictul lui cu conducerea PCR de la acea vreme se adâncește. În februarie 1948 nu mai este ales membru al CC al PCR, iar în martie 1948 este eliberat și din funcția de ministru al Justiției.
Este arestat la 28 aprilie 1948, din dispoziția lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, dus într-o casă conspirativă a serviciilor speciale și cercetat de către o comisie special alcătuită. La 24 august 1948 a fost emis și mandatul de arestare, de către Parchetul Curții București, Lucrețiu Pătrășcanu fiind acuzat că a fost ”agent al Siguranței burghezo-moșierești” și ”agent al serviciului de spionaj englez” și că ”a dus o activitate criminală pentru paralizarea acțiunilor PCR și nimicirea din interiorul partidului”. În vara anului 1952 a fost constituit un colectiv special de anchetă, condus de Alexandru Drăghici, noul ministru de Interne, sprijinit și de consilierii sovietici, așa cum consemnează și articolele din revista ”Dosarele istoriei” nr.2/1996.
Procesul, de tip stalinist, s-a desfășurat între 6-13 aprilie 1954, în clădirea Tribunalului Militar București. Sentința, dată la 14 aprilie 1954, a fost de condamnare la moarte. Ceilalți inculpați în ”procesul Pătrășcanu” au primit ani grei de închisoare, majoritatea fiind trimiși la Aiud.
Lucrețiu Pătrășcanu a fost executat la închisoarea Jilava, la 16/17 aprilie 1954.
A fost reabilitat politic la Plenara CC al PCR din 22-25 aprilie 1968, împreună cu alți lideri comuniști executați sau închiși în perioada în care în fruntea PCR și a statului s-a aflat Gheorghe Gheorghiu-Dej.
AGERPRES
