Reprezentatii celor cinci confederatii sindicale membre an Consiliul Economic si Social („Cartel Alfa”, BNS, CSDR, CNSLR-Fratia si „Meridian”) au pichetat, ieri, sediul Prefecturii, timp de doua ore. Actiunea de protest face parte din programul de miscari sindicale pregatite de sindicalisti pentru perioada urmatoare si sunt drept raspuns fata de
nerespectarea, de catre guvernanti, a dialogului social.
Sindicatele acuza guvernantii de promovarea bugetului pe 2006, fara respectarea dialogului social. De altfel, acesta este motivul principal al retragerii marilor confederatii sindicale din structurile Consiliului Economic si Social (CES), for cu atributii consultative tripartite.
Prin urmare, sindicatele au hotarat un program de actiuni de protest, care a debutat ieri si se va intinde pana an 8 noiembrie. „Se vor face pichetari in cascada. Astazi (ieri, n.r.) a fost randul sindicalistilor din Bacau si din alte sapte judete sa picheteze sediile prefecturilor. In zilele urmatoare, alte filiale din sapte judete vor proceda la pichetari, esalonat, pana joi, inclusiv”, a declarat Martin Fartade, liderul local al CNS Cartel Alfa. Timp de doua ore, aproximativ 100 de sindicalisti au infruntat vremea potrivnica, in incercarea de a le arata guvernantilor ceea ce ii nemultumeste. „Stam si ne facem treaba, ca de obicei. Din pacate, nu am vazut nici un pensionar care sa vina sa citeasca macar mesajele pe care le-am scris pe bannere, nu sa ni se alature noua. Si asta cu toate ca mereu se plang, pe buna dreptate, ca sunt patura sociala cea mai defavorizata”, au comentat unii sindicalisti. Conform programului anuntat de sindicalisti, protestul va fi facut inclusiv de angajatii din sistemul sanitar, cadrele didactice, care de altfel au si anuntat ca declanseaza o greva generala, an 7 noiembrie. Actiunile se vor ancheia la Bucuresti, an 8 noiembrie, cu un miting de amploare an fata Palatului Parlamentului, unde asi au sediul cele doua camere parlamentare. „S-a tot spus ca sindicalistii nu sunt uniti. Ei bine, astazi, dovedim exact contrariul. Vrem sa fie redusa fiscalitatea pe piata muncii, precum sI crearea autonomiei reale a fondurilor administrate tripartit – sanatate, somaj, pensii. Mai cerem sa fie finalizate modificarile pachetului legislativ privind relatiile de munca, si anume legea contractelor colective de munca si cea a conflictelor de munca”, a declarat Gheorghe Huluta, liderul local al CNSLR Fratia. Sindicalistii solicita un salariu minim pe economie de 430 de lei noi, un procent de 6 la suta din PIB pentru anvatamant, un fond social de 2,5 la suta, precum si tichete de masa pentru tot sectorul bugetar (administratie publica, cultura si educatie, nu doar sanatate). Protestatarii mai vor o politica salariala coerenta an sectorul bugetar, care sa presupuna indexari salariale si cresteri an termeni reali ale salariilor bugetarilor.
Scris de Florentin RADU