În perioada 05 – 11 iunie a.c., poliţiştii rutieri și polițiștii de ordine publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au acționat pe drumurile publice din județ, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră.
Astfel, pentru abaterile constatate au fost aplicate 777 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, din care, 558 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 5 pentru neacordare de prioritate pietonilor, 6 pentru neacordarea priorității autovehiculelor.
De asemenea, au mai fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale pentru abaterile săvârșite de bicicliști și 116 pentru abaterile săvârșite de pietoni.
Totodată, au fost reținute 110 permise de conducere, dintre care, 92 pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime legale admise, 7 permise reținute pentru depășire cu peste 70 de km/h a vitezei maxime legale admise.
Poliţia Rutieră nu are normă de amenzi! Scopul nostru este să prevenim accidentele de circulaţie, pentru ca nimeni să nu fie rănit sau ucis pe drumurile publice, în evenimentele rutiere.
NU UITAŢI!
Limitele maxime de viteză stabilite prin Codul rutier sunt:
- în localităţi: 50 km/h (poate fi şi o limita superioară, însă nu mai mare de 80 km/h, sau una inferioară, dar nu mai mică de 30 km/ora);
- în afară localităţilor:
o 130 km/h pe autostrăzi;
o 100 km/h pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene;
o 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri.