15 noiembrie 2024

10 mesaje preventive pentru un elev de nota 10

Ultima temă legată de protecţia minorilor în mediul online pe care o vom aborda va fi cea a comerţului online. Trebuie să ştiţi că puteţi achiziţiona produse în online sau prin utilizarea unui telefon mobil.

Achiziţiile pot fi făcute prin card de credit sau, în cazul telefoanelor mobile, prin debitarea de credit pe abonamentul telefonului. Există, de asemenea, spaţii online dedicate schimburilor şi achiziţiilor de tot felul de produse la preţuri foarte competitive. Una dintre diferenţele fundamentale dintre comerţul online şi cel tradiţional o reprezintă dificultatea în identificarea celui de la capătul celălalt al schimbului şi riscul de fraudă care poate fi chiar „după colţ”.



Astfel, ţineţi cont de:

– Unul dintre riscurile cele mai răspândite este acela de „phishing”; acest lucru se întâmplă atunci când oamenii răspund la e-mailuri false, spam-uri care de obicei vin de la o sursă respectabilă, ca de exemplu, o bancă sau companie de carduri de credit; acestea vă vor solicita să introduceţi o mulţime de informţii personale, de exemplu detaliile contului bancar, parole, data de naştere şi altele, pe care apoi le vor întrebuinţa în mod greşit;

– O complicaţie suplimentară referitoare la comerţul online se referă la vânzarea de produse sau servicii care sunt într-un fel restricţionate de vârstă; de exemplu, în multe ţări este ilegal pentru furnizori să vândă sau să ofere alcool sau tutun minorilor; jocurile de noroc sunt de asemenea limitate la oamenii peste o anumită vârstă;
Totuşi, în mediul online este foarte greu pentru furnizor să determine vârsta persoanei care face cumpărături sau achiziţionează serviciul; cumpărând astfel de produse şi publicarea de minciuni referitoare la vârstă, cu acest scop, poate însemna comiterea unei infracţiuni;

– Aveţi mare grijă în alegerea site-urilor de pe care doriţi să faceţi achiziţii şi asiguraţi-vă de credibilitatea lor; adunaţi cât de multe informaţii puteţi despre site-ul respectiv, citiţi despre protecţia şi gestionarea datelor personale şi plata garanţiei, comparaţi preţurile, căutând aceleaşi elemente şi pe alte site-uri;
Cardurile de credit preplătite sau cele de debit, care au o limită pentru cheltuieli, vă pot ajuta la evitarea surprizelor neplăcute;

– Înainte de a cumpăra ceva online, asiguraţi-vă că site-ul utilizează un sistem securizat pentru tranzacţii pentru a preveni de exemplu „sniffing”, care este un mijloc de capturare a datelor în timpul transmisiei;

– Chiar dacă multe site-uri încorporează sisteme care contrează interceptarea datelor în tranzit, detaliile voastre stochează detaliile cardului de credit; în mod clar, prin alegerea altor modalităţi de plată puteţi evita posibilitatea ca cineva să vă fure numărul cardului de credit;

– Dacă primiţi un email nesolicitat, care vă prezintă o ofertă incredibilă, este foarte posibil ca aceasta să fie necinstită;

– Dacă ceva pare prea bun pentru a fi adevărat, cel mai probabil că este şi ar fi bine să uitaţi de el;

– În cazul cumpărăturilor făcute de pe telefoanele mobile, pentru care un card de credit nu este necesar, verificaţi care sunt costurile serviciilor de fapt, condiţiile serviciului din contract şi cum vă puteţi retrage;

Ţinând cont de toate aceste reguli de bază, veţi putea să evitaţi majoritatea capcanelor şi pericolelor pe care le puteţi întâlni online. Atunci când întâmpinaţi experienţe neplăcute sau tulburătoare, asiguraţi-vă că discutaţi cu o sursă de încredere despre acestea. Nu uitaţi că aveţi dreptul de a fi protejaţi, dar şi responsabilitatea de a acţiona în mod corespunzător, atât offline precum şi online.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014