La Rafo Onești a început plata salariile restante de circa un an. Banii ajung la cei 397 de salariați în conturi bancare. Suma maximă pe care o primesc circa 75% dintre ei -ne-a informat liderul Sindicatului Rafinorul, Ion Marian – este de aproape 9.000 de lei. Ceilalți salariați vor primi ceva mai puțin, în funcție de cât au mai lucrat în rafinărie.
Organizația de sindicat a urmărit permanent achitarea salariilor restante și a deschis un proces în instanța de judecată în acest sens, care a dat câștig de cauză salariaților. „Am avut sprijin important și din partea administrației rafinăriei și a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), de unde am primit foarte repede documentația necesară, dar și de la Ministerul Muncii, care a deblocat Fondul de Garantare a salariaților” – a precizat Ion Marian.
Administratorul judiciar al societății Rafo a comunicat AJOFM cererea pentru stabilirea cuantumului și plata creanțelor care se suportă din Fondul de Garantare pentru plata creanțelor salariale. Iar AJOFM a transmis Ministerului Muncii solicitarea pentru bugetarea sumei rezultată pentru plata creanțelor salariale pentru cei 397 de angajați ai Rafo.
Procesul pentru achitarea integrală a unor drepturi salariale la Rafo continuă după vacanța de vară a magistraților.