Construirea de parcări în municipiul Bacău este unul dintre obiectivele incluse în proiectul de buget pe acest an. O astfel de parcare va apărea prin resistematizarea Pieței Centrale, o parcare supraterană acolo unde deja există una. Tot în Piața centrală se dorește resistematizarea zonei comerciale exterioare, unde ar urma să ființeze module pe schema unor containere metalice, construcții moderne pe modelul celor din Londra.

Acestea nu sunt foarte ieftine, dar sunt considerate foarte rapide și eficiente. Unul dintre motivele pentru care se apelează la această schimbare este conformarea la normele ISU, în vederea obținerii autorizației de funcționare.



Alte parcări vor fi create în zona de resistematizare a Parcului Catedralei. „În momentul de față, Catedrala este înconjurată de niște garduri metalice. Acum, că s-a terminat șantierul exterior și se lucrează în interior, nu mai este nevoie de aceste garduri. Dăm jos șantierul de acolo, facem zonă de parcare în spatele Catedralei, plus finalizarea parcului, care acum se termină într-un gard. Va fi resistematizată zona din jurul întregii catedrale”, spune primarul Cosmin Necula.

Primarul s-a referit și la partea cealaltă a parcului, unde zace în ruină fostul teatrul de animație. „Cei care își lasă pârloagă terenurile și clădirile vor plăti un impozit majorat de cinci ori. Nu doar la Parcul Catedralei este cazul de așa ceva. S-au trimis mai multe notificări unor proprietari aflați în această situație”, spune primarul.

Se va resistematiza și zona de sud a orașului, unde se va renunța la gărduțuri și se va face loc cât mai multor parcări. Una dintre soluții prevede parcări pe cadre de plastic. O altă soluție este coborârea a jumătate din trotuarele care sunt mai late și astfel mai apar locuri. Sunt vizate străzile Proiectantului, Chimiei, Electricienilor. Va fi modernizată și zona din spatele fostului magazin Spicul, unde vor mai apărea câteva locuri de parcare.