Amintiri din epoca de aur a unei întreprinderi, construită la Bacău în primii ani ai ultimului deceniu din perioada comunistă. Primii angajați care au format nucleul Intreprinderii de Panouri Electro – Pneumatice (1979-1980) au fost trimiși la specializare – cel puțin șase luni, la „fabrica mamă”, inițial – cu același profil, „Automatica” din București.
Noua investiție avea să urmeze politica fermă, planificată pe cincinale, de a răspunde nevoilor interne și externe de retehnologizare. Avea la conducere un director la fel de ferm, ambițios, energic și sever, dar deschis spre nou și moduri inedite de comunicare. Inginerul Sergiu Iorga. Din patru angajați, unul era cu studii superioare.
Atelierele de echipamente electrice funcționau într-un singur schimb, 07.00 – 15.15, iar cele de Mecanică, Vopsitorie, Confecții metalice, Vulcanizare, în două sau chiar trei. În 1985, când Ceaușescu urma să viziteze IPEP-ul, dar s-a dus la Mașini Unelte, erau cam șase sute patruzeci de angajați. Ceaușescu nu l-a uitat.
După un an, inginerul Iorga a făcut parte dintr-o delegație care a vizitat câteva concerne industriale din Vest. S-a întors cu idei aproape radicale. A interzis fumatul în toată fabrica, chiar și unde se lucra cu foc deschis.
A schimbat culoarea tuturor utilajelor, din verdele acela clasic, închis ca nuanță, suferitor la praf și pete de ulei, într-un portocaliu deschis, pentru a combate rutina. A introdus regula: „nu călca dunga!”, toate culoarele fiind foarte strict delimitate cu vopsea albă. A introdus ecusoane și culori ale echipamentului de lucru pentru fiecare secție în parte.
La intrare, un afiș mare te întâmpina cu urarea: „În IPEP cu drag pășiți, cu pantofii lustruiți!”. Portarul avea grijă să te verifice dacă ai țigări la tine, ți le punea într-un dulăpior special amenajat, să le recuperezi la sfârșitul programului.
Te mai verifica dacă erai băbierit. Nu se lua de mustăcioși sau de plete. Dacă aveai pantofii murdari, îți dădea perie și cremă de ghete. La trei întârzieri într-o lună ți se desfăcea contractul de muncă.
În pauza de masă, tot personalul TESA era scos în curtea din lateral, la gimnastica de înviorare. Ca să dea exemplu, cel/cea care întârziase în acea zi, era obligat să urce scările exterioare, contra cronometru, în fața tuturor.
Iorga aștepta sus, cu ceasul în mână. Cine-și mai aduce aminte care era baremul? Acest gen de exemplu, „nu faci ce ți se spune, dă-ți demisia dacă nu-ți convine!”, a dat rezultate.
Ca noutăți, a fost prima unitate economică supravegheată video, din Bacău. A avut echipă de baschet fete „Robotul IPEP”, Clubul de turism „Montbac”, Cercul de inventică și inovație.
În 1990, când colectivul l-a repudiat „democratic” de la conducere, IPEP-ul număra peste 1200 de angajați. Păcat că inginerul Sergiu Iorga, după nici doi ani, nu a înțeles că în democrație se trag multe „țepe” și și-a pus căpăt zilelor.
De la „Perom” la „Electrotehno” SRL
Primii zece ani „de după” au dus nou transformata Perom în declin. Mułți dintre angajați au ales să muncească pe alte meridiane. Ca într-un joc de domino, industria noastră energofagă a căzut în declin. Au dispărut comenzile externe și au crescut prețurile la componente și materialele de bază. Datoriile mari accumulate la bugetul consolidat al statului au adus Perom în procedura de executare silită. Firma a trebuit să vândă din active sub valoarea evaluată.
A pierdut parcarea auto, amplasată în apropierea sediului, fiind scoase la vânzare hala de confecții metalice și hala de producție a echipamentului electric, structurată pe mai multe nivele, care includea și sediul administrativ al firmei. Cea din urmă a fost adjudecată de către firma Eximprod din Buzău, în 2004, care a amenajat atunci un mic depozit zonal, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Iată ce declara, citând sursa Ziare.com, directorul general de atunci, Costică Aniței: „Din 2001, când a intervenit marea problemă la Perom, am reușit să ne revenim ca producție, ne-am achitat datoriile curente, dar pe cele vechi nu am reușit să le plătim.
Numai în luna decembrie (2003), am făcut plăți de vreo trei miliarde de lei vechi, reprezentând obligații bugetare curente. Normal, cei de la Finanțe încearcă să-și facă și ei datoria. Se vinde, se vinde, nu se vinde, nu se vinde. Dar, mă gândesc, totuși, cum de unii pot beneficia de facilitate, care au dus până la ștergerea sumelor datorate la stat, iar alții nu? Bine ar fi să nu se vândă.” Politica aplicării sistemul păgubos al compensațiilor, evoluția monedelor euro și dolar, au avut un efect catastrofal pentru majoritatea agenților economici care au încercat să supraviețuiască, în mod corect pe piață, în acele vremuri. Perom ajunsese la 150 de angajați. (Va urma).
