15 noiembrie 2024

Greva celor trei M la Garda de Mediu

Ușa Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu (GNM) a rămas ieri toată ziua închisă pentru orice solicitant. Motivul a fost declanșarea grevei generale la care participă, la chemarea Sindicatului Național al GNM, toți cei circa 800 de comisari ai acestei instituții din toată țara. Greviștii își manifestă, astfel, „nemulţumirea şi indignarea pentru inechitatea salarială care există în domeniul protecţiei mediului”, iar greva este declarată pe termen nelimitat.

„Am ajuns la concluzia că, de fapt, noi ne dorim un salariu Mediu, pentru a controla Mediul de afaceri, pentru a avea un Mediu curat. Cei trei M sunt expresia revendicărilor noastre”, spune Ionuț Prisacariu, șeful Grupei sindicale din Comisariatul băcăuan. „Ne dorim ca salariile noastre să fie decente, pentru volumul de muncă depus, ne-a declarat Ionuț Prisacariu. La comisariatul județean Bacău al GNM suntem doar 15 oameni cu tot cu șef. Dar, în fiecare săptămână doi oameni sunt la servicii de permanență, care includ deplasări nocturne sau în zile de sărbătoare ori în zile libere, pentru diverse reclamații sau evenimente cu poluarea mediului.



Volumul de muncă la noi este foarte mare. Noi facem doar circa 20% muncă de birou, restul este doar muncă de teren. Suntem alertați la orice oră din zi și din noapte și trebuie să răspundem”. Comisarii GNM cred că este de neînţeles discrepanţa între importanţa care se acordă la nivel global problemelor legate de protecţia mediului şi modul în care sunt trataţi în ţara noastră cei care veghează la păstrarea unui mediu sănătos. Ei nu au mai beneficiat de o creştere salarială din anul 2009, fiind remuneraţi în prezent conform celei mai mici grile de salarizare din întregul sistem bugetar. Astfel, greviștii vor alinierea salariilor la nivelul celor ale colegilor din instituţiile cu atribuţii similare, cât şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

Greviștii mai spun că speră să fie chemați la negocieri, la Ministerul Mediului sau la Guvern, pe tema revendicărilor salariale, unde vor fi reprezentați de președintele Sindicatului Național al GNM, Valentin Neagoe. Pe întreaga perioadă a grevei generale nu se vor desfăşura activităţile specifice Gărzii Naţionale de Mediu şi nu se va lucra cu publicul în niciun comisariat din ţară.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014