20 noiembrie 2024

Florin Lazăr, singurul candidat la șefia Inspectoratului Școlar

S-au definitivat înscrierile la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău pentru ocuparea postului de inspector școlar general, rămas vacant după ce prof. Theodora Șotcan, ales deputat, și-a dat demisia. „Singurul candidat care și-a depus dosarul și a fost admis este prof. Florin Lazăr.

Concursul se va da la București, în perioada 3-11 aprilie, însă Ministerul Educației va stabili cu exactitate data, în funcție de numărul candidaților la nivel de țară.”, ne-a declarat prof. Ida Vlad, inspector școlar adjunct cu delegare de atribuții pentru inspector școlar general, până la definitivarea concursului de ocupare a acestei funcții.



„Sunt puțin surprins că sunt singurul candidat, pentru că și concurența este o provocare. M-am înscris în această cursă întrucât consider că pot să aduc un plus de valoare învățământului băcăuan, per ansamblu. Voi prezenta în planul managerial și un studiu de caz pe obținerea de autorizații ISU în școli, împotriva incendiilor, o temă de actualitate pe care o voi face publică după concurs”, ne-a declarat prof. Florin Lazăr (foto).

În prezent, acesta ocupă funcția de director, tot urmare a unui concurs care a avut loc spre finele anului trecut, la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău. De altfel, prof. Lazăr a mai fost inspector școlar general, dar cu detașare în interesul învățământului, în perioada 2010 – 2012, și inspector școlar general adjunct în vara lui 2016.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014