Cronica unei aniversari uitate
Ziua Nationala a trecut aproape neobservata la Bacau. Cateva coroane, un scurt eveniment organizat in fata prefecturii, si cu asta, basta. Oamenii si-au vazut de ale lor, frigul si umezeala si-au facut datoria, iar locul steagurilor a fost luat de franghiile pentru rufe. Un fel de La multi ani pentru un fel de cetateni ai unei tari pe care, intr-un fel, o iubesc si o respecta.
1 Decembrie 2008, Bacaul lui Bacovia. Vreme urata, cetoasa si umeda, numai buna pentru stat in casa, mai ales ca-i zi libera. Faptul ca e Ziua Nationala a Romaniei putin conteaza, in comparatie cu ispitele unui mini-concediu acasa, la caldura, alaturi de cei dragi. Fara steaguri, fara oameni pe strada, fara bucurie. Ziua Nationala, ce va fi cunoscuta-n urmatorii ani drept „ziua de dupa vot”, n-a izbutit sa trezeasca sentimentele patriotice ale bacauanilor aproape deloc. Indiferent de cartier, aceeasi situatie, aceeasi amortire parca nefireasca, o liniste suspecta peste tot. In afara de centru, pe unde au mai pus autoritatile cate un steag, dintr-un capat in altul al Bacaului numaratoarea stindardelor poate merge, fara probleme, dupa celebrul model patentat de acel vizionar care a fost si este Cargiale. Unul la prefectura, doua la scoala de baieti, trei la scoala… si cam tot vreo trei-patru ratacite prin balcoanele oamenilor care macar atat au considerat ca pot face in semn de respect fata de tara (nu fata de politicienii care se considera, eronat, a fi tot una cu tara).
Liniste-n Bacau
Pe ici, pe colo, prin cartierele bacauane, abia se mai vede o tipenie de om. Vreo cativa copii, zgribuliti dar cu chef de joaca, chinuie niste scranciobe, in timp ce alaturi masina de la salubritate face un zgomot infernal golind tomberoanele. Putin mai departe, parca venit dintr-o alta lume, un om se plimba, linistit, ducandu-si calul de capastru, pe trotuarul european al Bacaului de mileniu trei. Privirile dezaprobatoare ale trecatorilor nu-l deranjeaza, si merge mai departe, pierzandu-se in ceata care pare din ce in ce mai groasa. De Ziua Nationala, Bacaul a intrat in hibernare. Strazi intregi parca ar fi pustii. Singura constanta, in afara de linistea profunda, tine de umezeala marsava ce se insinueaza, fara pic de rusine, peste tot pe unde-i loc.
Tipic romanesc
Pe unde am izbutit, am mai schimbat si cateva vorbe cu cei ce s-au incumetat sa lase caldura de acasa pentru atmosfera bacoviana de afara. Nici unul nu s-a declarat incantat de sentimentele patriotice romanesti, cu exceptia unui pensionar care abia de ne-a zis ca „unii sarbatoresc prin munca”, retragandu-se apoi grabit la bara de batut covoare. In rest… mai cu familia, mai cu televizorul, mai la o plimbare. „Pai ne-am uitat la parada de la Bucuresti, la cea din Alba Iulia la televizor. Foarte frumos.” Asa este. E frumos la Alba, e frumos in Capitala. E frumos acolo unde politica si alegerile nu au acaparat totul. E frumos si pe la altii, din alte tari, de care bacauanii stiu, probabil, mai mult din filme, sau din experientele nu mereu fericite ale muncii la straini. La noi… s-au depus coroane si s-au adunat ceva oameni in centru. Nu tu parada de amploare, cu fanfara si toate cele, nu tu veselie, nu tu evenimente care sa arate ca nu doar Bacaul, ci toata tara ar fi in sarbatoare. O zi ca oricare alta, in care oamenii au preferat sa arboreze in balcoane rufele puse la uscat in loc de steagul tarii, sa stea la caldurica pentru ca n-au alternativa, sa se uite cu jind la altii care celebreaza in timp ce lor le-a ramas televizorul ca unica sursa de informatii si distractie. Ziua Nationala a Romaniei a trecut la fel ca o duminica oarecare, cu exceptia timpului scurt dedicat unei tari pentru cateva coroane la cimitir si niscai cantecele si discursuri in fata Prefecturii. La Multi Ani, Romania! Te stimam cand nu spalam rufe! Emilian Berceanu
