O tipăritură fără de care nu se poate
„Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române (DOOM2)”, elaborat de Academia Română prin Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” şi tipărit de Editura „Univers Enciclopedic” în 2005, este cea mai importantă lucrare normativă la care trebuie să ne raportăm când dorim să ne verificăm deprinderile de scriere şi de pronunţare.
Până când vom avea ediţia a VI-a „Îndreptarului ortografic, ortoepic şi de punctuaţie” (ultima ediţie – 1995), DOOM-ul rămâne singura sursă de confirmare sau de infirmare a unei forme supuse evaluării. Oricât ar fi de incomod de manevrat (are 871 de pagini şi coperte cartonate), Dicţionarul… este (sau ar trebui să fie), după DEX, cartea deschisă cu cea mai mare frecvenţă, având în vedere că noutăţile faţă de ediţia I din 1982 sunt de ordinul miilor.
(Trecem cu vederea suma de neajunsuri înfăţişate de varianta din 2005 – între care prea larga generozitate în acceptarea formelor aşa-zis uzuale –, pentru că e inutilă aplicarea a două normative ortografice paralele.)
Din tipografie, salt pe internet
De câţiva ani circulă o sinteză electronică a lucrării, cu titlul „Noul Dicţionar Ortografic, Ortoepic şi Morfologic (D.O.O.M. – ediţia a II-a)” şi subtitlul „Aproximativ 3.500 de modificări”. Mi s-a trimis şi mie, pe e-mail, de vreo douăzeci de ori până acum, de la diferiţi binevoitori, pe care i-am aşezat în două categorii: unii au considerat că nu cunosc binefacerea de pe internet şi că mă scutesc astfel să deschid incomodul dar atât de utilul Dicţionar, iar alţii (cei mai mulţi, profesori de limba şi literatura română) îmi cereau direct să iau atitudine faţă de această „schimonoseală” din ce în ce mai răspândită.
Pare atât de nevinovată (este organizată pe teme lingvistice, conţine suficiente exemple corecte, preluate din DOOM2, şi are aspectul unor sinteze elaborate de un filolog), încât lucrarea (sau „lucrătura”, cum i-a spus cineva, cu sensul de „intrigă”) a ajuns în chip de planşe, ca material didactic din cabinetul de limba şi literatura română sau din sălile de clasă ale unor şcoli şi licee.
Mai mult decât atât: unele publicaţii o recomandă, alături de dexonline.ro, ca suport pentru redactarea manuscriselor, iar într-o acţiune de popularizare a noutăţilor ortografice, derulată în cadrul unui simpozion, paginile au devenit slide-uri cu titlul de recomandări speciale.
Peştele? De la cap…
Prima deficienţă priveşte absenţa trimiterilor bibliografice care trebuiau să figureze pe aşa-zisa copertă: titulatura editorului, anul apariţiei, titlul complet şi numele editurii, aşa cum am precizat în deschiderea acestor însemnări.
Era utilă, de asemenea, o vorbă din partea autorilor sintezei, a căror identitate rămâne necunoscută. Pentru un cadru didactic informat, aceste aspecte ar fi trebuit să dea de gândit asupra seriozităţii conţinutului, numai că ispita de a lista de pe internet, a mări la dimensiunile unor planşe şi a le afişa apoi ca modele absolute, combinată cu comoditatea, a înlocuit truda de a ne realiza propriile produse şi supliciul de a deschide de nenumărate ori cartea de căpătâi. De altfel ultimul capitol (din cele nouăsprezece) al pseudosintezelor se intitulează
„Principiul minimului efort”, ceea ce spune totul despre capacitatea noastră de a alege varianta optimă: de ce să aflu adevărul de la sursă dacă este mult mai lesne să accesez miraculosul DOOM şi să preiau, fără discernământ, o informaţie?
În următoarele două ediţii ale rubricii, vom discuta fiecare situaţie în parte.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
