-spune Andreea Zuld, asistent medical în Torino.
O tânără băcăuancă, plecată în Italia cu familia din 1996, când avea doar 10 ani, a studiat în Peninsulă și a devenit asistentă medicală. Chiar dacă lucrează într-unul din cele mai importante spitale din Torino, acolo unde are mari responsabilități, Andreea Zuld se perfecționează în continuare. După ce a absolvit masterul „Assistente infermerista in sala operatoria” în 2016, în prezent studiază un program de master în „Managemente Coordinamento delle professioni sanitarie”. Despre drumul ei în viață, ne-a povestit chiar Andreea, care de curând a venit în vizită acasă în Bacău.
-Îți amintești cum a fost când ai plecat din România?
-Sigur. Când am plecat din România, terminasem clasa a III-a și am început clasa a IV-a la Torino. Când am ajuns acolo, prioritatea a fost să învăț limba italiană, ceea ce s-a întâmplat în scurt timp pentru că fiind copil am prins foarte repede. Cred că într-o lună, două înțelegeam și vorbeam bine. Nu la perfecție, dar mă descurcam.
-Și cum a fost la școală?
-Acolo, până în clasa a V-a era școala primară, iar apoi, până într-a VIII-a școala generală. Acum s-au mai schimbat lucrurile în sistemul de învățământ. Eu, după ce am terminat școala generală am mers la liceu, un liceu cu profil cum ar fi la noi Pedagogic și am studiat Științe sociale. Liceul a durat cinci ani după care am mers la facultatea de asistenți medicali. Acolo am studiat trei ani, apoi am susținut concursuri la câteva spitale din Torino pe care le-am câștigat. Apoi m-am angajat în 2009 la un spital din Torino la care lucrez și în ziua de astăzi, prima dată în sectorul medicină de urgență. Timp de patru ani mi-am desfășurat activitatea la secția medicină internă, după care, până în prezent, sunt pe secția terapie intensivă de la Cardiologie.
-Cunoști sistemul medical din România?
-Da și nu. S-a întâmplat odată când am venit în țară și am avut un mic accident, să fiu internată la ortopedie. Nu știu dacă sunt cea mai potrivită persoană să vorbesc despre diferențele dintre ce se întâmplă aici și cum e în Italia. Din anumite puncte de vedere, e total diferit, pentru că acolo sistemul e mai avansat. Și nu mă refer strict la aparatură, pentru că și în România, mai ales în sistemul privat, se stă foarte bine. Nu știu cum să spun… Știu că aici, când ești în spital, se mai dau mici atenții personalului medical. În Italia nu există așa ceva. Și am mai înțeles că aici, ești tratat și în funcție de condiția socială. Acolo iei o persoană în îngrijire pentru simplu fapt că e un om care are nevoie de ajutorul tău.
– De ce ți-ai ales să activezi în acest domeniu?
-Pentru că am făcut un liceu cu profil Științe sociale, practic eram pe această latură umană. Astfel, am decis să îmbrățișez această meserie de când eram în clasa a XI-a. M-am gândit foarte bine și mi-am dat seama că asta mi se potrivește.
-Acolo în spitalul în care lucrezi, ai tratat și pacienți români? Și dacă da, este o diferență între pacienții români și cei italieni?
-Da, am tratat foarte mulți români și nu este nici o diferență între pacienți. Sunt foarte mulți români integrați și nici nu-ți dai seama că nu sunt născuți acolo. Mai mult decât atât, nu există niciun fel de diferențe la niciun nivel. Practic nu există discriminare. Totul este foarte profesionist.
-Ai vorbit în limba română cu pacienții români?
-La început nu. Trebuie să ai o atitudine profesională. Suntem într-un spital din Italia și vorbim în limba italiană. Doar în cazurile în care avem pacienți români care nu cunosc limba. Mai sunt și astfel de situații. Apoi, dacă pacienții sunt internați pentru o perioadă mai lungă și dacă, să spun așa, ne mai împrietenim, mai schimbăm și câteva cuvinte în română.
-Mai sunt și alți asistenți români acolo?
-Sigur că mai sunt. Dar doar 30-40 la sută dintre ei și-au făcut studiile în Italia. Mulți au venit pregătiți din țară.
-Dincolo de serviciu, ai viața ta. Cam cum se derulează?
– Duc o viață normală. Sunt căsătorită de doi ani iar soțul meu este tot băcăuan. El lucrează la o companie de electricitate și se ocupă de facturi. Locuim undeva în afara orașului Torino, la 25 de km, într-un sat mic cu 600 de locuitori și facem naveta zilnic, cu mașina. De acasă până la spital fac cam 25-30 de minute în condiții de trafic normal.
-Pari foarte mulțumită de viața de acolo. Te-ai întoarce în România ?
-Sunt foarte mulțumită. Nu m-aș întoarce pentru că practic am trăit o viață în Italia. E adevărat că mă leagă foarte multe de Bacău, chiar dacă am plecat de aici la o vârstă atât de fragedă. Totuși e orașul meu natal, îl simt al meu. Și asta în ciuda faptului că nu mai am pe nimeni aici. Doar doi-trei prieteni. În rest, toată familia mea și ceilalți prieteni sunt în Italia.
-Activitatea într-un spital presupune muncă și în weekend-uri. Dar ai totuși timp liber. Cum îl petreci?
-Depinde. De multe ori mă odihnesc. Apoi, merg în Torino și mă plimb cu bicicleta. Alerg, pentru că iubesc mișcarea în aer liber. Alerg prin satele învecinate sau prin parcurile din Torino.
-Totuși, care e cel mai puternic hobby al tău?
-Bicicleta. Clar. Mi-am îndeplinit și unul din visele mele, să fac celebrul „drum al lui Santiago” din Spania. Am făcut traseul împreună cu soțul meu. Am plecat de la Pamplona la Santiago și am parcurs pe biciclete cei aproximativ 700 de km. În 10 zile. Asta s-a întâmplat în august 2013. Îmi mai place să citesc cărți în limba italiană, dar și în română. Acum citesc „Fals tratat de manipulare” al Anei Blandiana. E firesc să citesc în românește pentru că e limba mea maternă. Și trebuie să recunosc că sunt momente când nu-mi vine să spun lucrurilor pe românește. De aceea citesc mult în limba română pentru că nu vreau să uit și vreau să vorbesc corect limba mea. Îmi mai place să călătoresc. Am fost în Mexic, în luna de miere, am mai fost la Lisabona, Londra, Paris și în alte orașe mari din lume.
-Ai revenit acasă după ceva vreme. Cum ai găsit Bacăul?
-De fiecare dată când mă întorc în Bacău, poate pentru că e orașul meu natal, eu îl simt aproape de mine. Eu nu-l văd așa schimbat, din niciun punct de vedere. Bine, din cât am apucat să văd eu. Dar este vreo diferență ? Că poate n-am văzut eu… Eu știu că Bacăul a fost mereu un oraș curat. Cel puțin în centru, în zona în care am locuit eu pe str. Alexandru cel Bun. Din punct de vedre arhitectonic e un oraș mai sărac, dar asta nu înseamnă că pentru mine valorează mai puțin. Este orașul meu orașul meu și îl port mereu în suflet prin toate locurile pe care le vizitez . În același timp, nu cred că aș putea să stau aici…să zicem o lună. Pentru că m-am obișnuit într-un oraș mai mare, unde se trăiește altfel, în spații mai largi.
-Să ne întoarcem la Torino. Ce lucruri faci acolo și le-ai face și în Bacău?
-Merg la cinema și îmi place foarte mult la teatru. Urmăresc pe internet ce se întâmplă la Teatrul Bacovia și chiar citesc cronicile de spectacol de pe ediția electronică a Deșteptării. Evident că acum când am venit acasă am fost și la teatru și am văzut o piesă savuroasă despre care am citit multe. Îmi doream să o văd și spre marele meu noroc am prins-o în program. Merg și la Torino la teatru, dar teatrul în limba română e mult mai…pătrunzător. Parcă are mai mult umor.
-Dacă ai avea puterea de a influența cumva, ce ai aduce din Italia în România?
-Eu cred că suntem foarte asemănători. Poate au mai multă cultură, dar așa le-a fost istoria. Dacă aici era mai bine din punct de vedere financiar cred că nimeni nu mai pleca acolo. Totuși nu partea financiară este cea care contează cel mai mult, ci faptul că acolo există o mentalitate înaintată, mai deschisă. Și cred că la asta ar trebui lucrat aici, acasă.
