Consiliul Județean Bacău a aprobat, în ședința de ieri, alocarea a aproape 55.000 de lei pentru ediția I a Festivalului Tamasidava, primul festival geto-dacic din județ. Acesta va fi organizat între 7-9 iulie, de Asociația Română de Marketing (AROMAR) împreună cu Asociația Geto-Dacii din Moldova. Un reprezentant al asociației, Constantin Lăpușneanu, a venit, luni, în ședința Consiliului, îmbrăcat în tarabostes dac și a explicat ce intenționează să facă.
„Sunt foarte multe persoane interesate de istoria strămoșilor noștri și noi încercăm să le arătăm pe viu o pagină de istorie. Ne îmbrăcăm exact cum se îmbrăcau strămoșii noștri, reproducem arme, armuri, săbii, scuturi, tot ce ține de momentele de luptă ale strămoșilor noștri geto-daci”.
Constantin Lăpușneanu, Asociația Geto-Dacii din Moldova
Armura cu care era îmbrăcat el era o copie a unei armuri descoperite la Tamasidava, cetatea dacică situată la Răcătău, pe malul Șiretului. „Noi ne axăm pe partea Moldovei, suntem singurii din această parte a țării. Noi utilizăm numai replici a ceea ce se găsesc în cetățile din zonă-Iași, Bacău, Piatra Neamț”, a mai spus Constantin Lăpușneanu, de la Asociația Geto-Dacii din Moldova.
Acesta a fost cel mai „colorat” punct de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean. Consilierii au mai votat pentru înlocuirea unor membri din comitete și comisii, membrii care au demisionat. Astfel, locul Maricicăi Coșa din Autoritatea Teritorială pentru Ordine Publică (ATOP), numită între timp prefect de Bacău, a fost luat de Sorin Umbrărescu, în vreme ce locul rămas vacant prin demisia lui Viorel Toma din Consiliul de Administrație al Asociației de Dezvoltare Zona Metropolitană a fost ocupat de Adrian Popescu. În comisia de analiză a acordării sprijinului financiar pentru studenții care merg în străinătate au fost aleși Roxana Hârțescu și Ovidiu Cojocaru. Tot în ședința de ieri a fost premiat sportivul Ionuț Ilie și antrenorul sau, George Călin, pentru performanțe deosebite obținute la nivel internațional.
Problema dării în administrare către Consiliul local al comunei Târgu Trotuș
a unor sectoare din drumul județean DJ 112 a suscitat o serie de dezbateri, consilierul liberal Cezar Olteanu atrăgând atenția asupra faptului că drumul a fost asfaltat electoral în 2012 dar, pentru că nu a fost timp, a rămas o porțiune care nu a fost modernizată pentru că nu avea canalizare. „În satul Tuta sunt circa 1.000 de mașini pe care localnicii și le rup pentru că drumul nu este asfaltat. I-am găsit revoltați, au vrut chiar să blocheze șoseaua națională. Sper că acum, când drumul este transferat autorităților locale pentru a fi asfaltat prin PDNL, să se rezolve această problemă”, a spus Olteanu, iar președintele Sorin Brașoveanu l-a asigurat că nu există, în acest moment, nici o problemă care să blocheze lucrările.
Alecsandriana sau Alecsandriada?
Cezar Olteanu a solicitat să se remedieze o eroare materială după ce Consiliul Județean a aprobat finanțarea Festivalului Alecsandriana, dedicat lui Vasile Alecsandri, iar, în final, acesta s-a numit „Alecsandriada”. „Noi am aprobat un lucru și în documente apare altceva, a spus Cezar Olteanu. Să reparăm această eroare ca să nu fie probleme”. Dumitru Brăneanu a explicat ce s-a întâmplat: „După ce am aprobat finanțarea festivalului, am descoperit că există un alt festival numit la fel-Alecsandriana-organizat de Colegiul Național «Vasile Alecsandri». Pentru că nu puteau să existe două festivaluri cu același nume, am decis să-l numim pe al nostru «Alexandriada»”.