28 decembrie 2024

Slănic Moldova: „Răvășitul oilor”, cu pastramă de oaie, vin și distracție

Stațiunea Slănic-Moldova va găzdui, începând cu 13 octombrie, festivalul „Răvășitul Oilor”, ajuns la a II-a ediție. Evenimentul va avea în punctul Bolovanul și va fi organizat de Primăria Slănic-Moldova, Ferma „Stâna Dacilor”, Obștea Composesorat „Salina” Tg. Ocna și Asociația „Prietenii Slănicului”.

Festivalul cuprinde spectacole folclorice, competiții, demonstrații ale meșterilor locali, o expoziție de obiecte artizanale, una de animale și alta de preparate tradiționale, care va oferi oaspeților șansa de a gusta pastrama de oaie, bulzurile ciobănești, brânzeturi de tot felul, unse cu vin adevărat, mai nou sau mai vechi, și, în final, un foc de tabără.



Pe scenă vor urca Iuliana Covaci și Fanfara Carcalea, Ștefania Puiu, Silvia Ene, Geta Postolache, Grupul „Mândră ie românească”, Gospodarii de pe Valea Asăului și Ansamblul „Mugurașii” din Agăș. „Răvășitul Oilor” de pe muntele Bolovanul promite trei zile de distracție în aer curat și bucuria de a redescoperi tradițiile.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img