21 decembrie 2024

Povesti in genunchi

Ati aflat, fara indoiala, de cazul elevului pus de profesor sa se târasca in genunchi pentru a obtine o marire de nota. E groaznic, nu-i asa?, ceea ce s-a intâmplat si v-ati gândit, fara indoiala, cum a putut sa decada scoala româneasca, in ce hal a putut sa ajunga invatamântul de se intâmpla astfel de lucruri.

Ei, bine, e foarte bine ca v-ati gândit, pentru ca ceea ce ati auzit nu s-a intâmplat niciodata. Pur si simplu, un site „de stiri” a scris fara sa verifice si fara sa obtina si opinia celor acuzati, preluând informatii publicate de un coleg de munca al unui parinte al unui elev coleg cu elevul care ar fi fost umilit. Mai departe, dupa ce scandalul a devenit public, au inceput sa apara informatii interesante: persoana care a scris povestea este profesor la o scoala particulara, la care director este mama colegului respectivului copil. Colegul respectiv nu ar avea o situatie scolara prea stralucita si, asa cum se intâmpla deseori in invatamântul nostru, unde de vina pentru notele proaste nu e copilul, ci profesorul, parintele se simte indreptatit sa se razbune pe cadrul didactic.



Povestea a fost preluata pe nemestecate de mass-media nationala, bucuroasa ca mai poate obtine ceva rating si niste afisari generatoare de publicitate. Adevarul e mai putin important, important este ca românii sa dea clickuri, sa stea in fata televizorului si sa produca bani pentru patronii mijloacelor de informare. Ca, in subsidiar, se nenoroceste viata unui om, asta nu conteaza, e o alta victima colaterala pe altarul capitalismului multilateral dezvoltat.
Mai departe, au inceput sa se sesizeze politicienii. Care vor sa iasa si ei la inaintare si sa obtina putina vizibilitate care se cuantifica in intentii de vot. Si tot fara sa verifice, au inceput sa ameninte si sa acuze.

Povestea, insa, nu este simpla. In sensul ca ar fi vorba doar de o simpla greseala. Daca am stabilit ca toata campania de presa pentru culpabilizarea SMURD si a sistemului medical românesc dupa tragedia de la Colectiv avea interesul ascuns pentru a promova ideea de privatizare a sistemului, si in cazul de fata asistam la o alta lupta: cea pentru „reforma” educatiei.
Caci, asemenea stiri folosesc celor care vor sa mai reformeze inca o data invatamântul. Dar, despre intentiile ONG-urilor care si-au propus sa tâmpeasca elevii, vorbim, pe larg, mâine.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img