Interviu cu Otilia Lupu, director executiv Grafit Invest
-Ce fel de copilarie ati avut?
-Eu sunt extrem de fascinata de copilaria mea. Este o oportunitate sa te nasti intr-o familie cu doua biblioteci pe pereti si unde lucrurile se intâmpla intr-un fel. Datorita acelor vremuri foarte interesante pe care noi le-am trait, pot sa zic ca am fost un copil foarte fericit, si asta nu e doar un slogan. Un motiv pentru care am fost un copil fericit este si pentru ca eu mi-am dorit sa fiu „cea mai si cea mai”. Era momentul acela in care, si datorita unei educatii de acasa, eram deasupra tuturor lucrurilor si faptelor.
-Inseamna ca erati cea mai buna din clasa.
-Sigur, eram sefa clasei. Mi-aduc aminte cum recitam poezii la „Cântarea României”, jucam teatru, eram un copil din acela, cum exista foarte multi acum, dar…nu suportam ideea de locul doi. Sigur, toate astea au constituit pregatirea pentru adultul de astazi. Am facut liceul la Moinesti si la Iasi, printr-o conjunctura nu tocmai fericita, absolvind la Moinesti. Ca orice adolescent, am avut si prieteni si o copilarie plina cu de toate, insa, intr-a XII-a mi-am pus asa, ca obiectiv, sa intru la facultate, sa plec de la Moinesti, pentru ca era … delicat la momentul acela, sa stai cu parintii dupa ce termini liceul. Am avut obiectivele foarte clare: ma duc la facultate, ma marit, fac copii … obiective interesante la vremea aceea. Pentru ca nu era ca acum, sa nu-ti doresti o familie, pentru ca hai sa fim seriosi, majoritatea tinerilor din ziua de azi se sperie de ideea de familie, de angajamente, de copii s.a.m.d. Chiar si pentru vremurile acelea eu am fost atipica, la modul ca atunci când m-am dus la facultate in anul III si le-am spus colegilor mei „ma marit”, toata lumea a fost socata.
-Care a fost prima carte pe care ati citit-o?
-Nu-mi amintesc exact prima carte pe care am citit-o, pentru ca nu si-a pus amprenta pe mine. Nici nu-mi amintesc când s-a intâmplat. Exista insa carti care mi-au marcat copilaria. Una din ele este clar „Enigma Otiliei” pentru ca pe mine ma cheama asa, intr-un fel, datorita acestei carti. Tatal meu era un mare fan de Calinescu. Apoi au fost cartile acelea pe care le citeam cu totii : „Cismigiu et company” sau „Elevul Dima dintr-a VII-a”…
-Ce voiati sa va faceti când ajungeati mare?
-Ce voiam sa ma fac când urma sa ajung mare? Când eram in clasele I-IV, imi doream sa ma fac stewardeza, desi nimeni dintre cei din jurul meu nu stia ce-i aia stewardeza. Auzisem ca e ceva legat de avioane si ca trebuie sa arati foarte bine, sa fii foarte frumoasa, ceea ce ma incânta. Apoi, ceva mai târziu, am vrut sa ma fac creatoare de moda, pentru ca am avut din copilarie pasiunea asta cu papusile, cu facut de hainute… Una peste alta, eu mi-am dorit intotdeauna mai mult. Si atunci, parintii mei fiind profesori si nu puteau sa-mi cumpere câte haine voiam eu, m-am apucat sa-mi fac singura. Atunci când am intrat la facultate, ca orice copil, am vrut si eu un cadou. Imi doream foarte mult o masina de cusut si cu foarte mare greutate, cu eforturi financiare deosebite, dintr-un salariu de profesor, mi s-a indeplinit dorinta si am primit o masina de cusut „Nicoleta”. A fost dragoste la prima vedere si „Nicoleta” mi-a facut viata mai frumoasa si din punct de vedere financiar pentru ca banii de acasa erau destui, dar nu suficienti pentru „pretentiile” si dorintele mele.
-Catre ce facultate v-ati indreptat?
-La facultate am dat la „Textile” si a fost prima mea mare dezamagire pentru ca facultatea de textile nu insemna facultate de moda, si m-am trezit intr-o poveste de asta…extrem de inginereasca: cu masini, cu utilaje…si nu realizam ce caut eu acolo. Plecata de acasa cu ideea ca odata ce ai inceput ceva trebuie sa si termini, dupa cum ne era educatia … Consider ca a fost o experienta formatoare, nicidecum profesionala. Si asta in sensul ca, in facultate m-am casatorit, am facut si un copil … S-a intâmplat in anul IV si nu doar ca l-am facut la facultate, l-am si crescut la facultate. Lumea se tot intreba cum am putut. Ei, uite asa…era un hol, dupa care era baia in dreapta, camera in fata si baia tinea loc si de bucatarie si de spalator si de dus s.a.m.d., obtinuta si aia cu vreo 200 de marci (asa era pe atunci) „atentie” la seful de camin. Dar, peste toate astea, a fost un lucru asumat si nu o intâmplare. Mi-am dorit un copil, am facut un copil. L-am crescut acolo. Avea doi ani si jumatate când am terminat noi facultatea.
-Si când s-a terminat facultatea…
-Când s-a terminat povestea cu facultatea nu prea stiam incotro s-o luam. Eu fiind din Moinesti, Cristi, sotul meu, din Tecuci, am zis ca la Bacau ar fi numai bine ca e destul de aproape si de unii si de altii. Asa se face ca in 96, cu o duba de mobila si un copil de mâna am venit la Bacau. Aici, casa nu, masa nu, serviciu nu, nu nimic. Atunci a fost momentul când ne-am trezit cumva. Parintii nostri ne-au pus câte 300 de dolari in mâna, ne-am platit chiria in avans pe un an si rolul lor s-a cam incheiat. Atunci am incercat diverse job-uri. Am fost reprezentant de vânzari pe divizia Adesgo de la Ermacom, care se ocupa de ciorapi. Cum sa va spun? A fost visul vietii mele. Imaginati-va ca in 1996 eu aveam 100 de perechi de ciorapi, chiar daca aveam doar o pereche de pantofi si un costum…deci eram waw… A fost o experienta extrem de buna asta cu Ermacom-ul, apoi am fost inginera la o firma de confectii, pentru foarte scurt timp si, a venit momentul acela in 1997 când Cristi mi-a zis „ Stii ceva? Eu nu pot sa ma duc la serviciu, ca nu ma pot trezi dimineata, stii bine cu programul meu, ma culc târziu, hai sa facem firma asta si vom vedea…”. Si asa s-a nascut cel de-al doilea copil al nostru (primul era evident Tudor), adica Grafit Invest. A fost un mix intre inteligenta de necontestast a lui Cristi, si… abilitatea mea de a face treaba multa. Deci, cum ma distrez eu uneori, el e destept, eu sunt harnica… A fost un mix foarte bun intre aceste doua calitati ale noastre si asa s-a intâmplat povestea cu Grafit Invest.
-Unde ati avut primul sediu de firma?
-Primul sediu de firma l-am avut acasa in dormitor, unde faceam serigrafie, ne-am mutat cu firmele luminoase in sufragerie la un moment dat, pentru ca nu mai incapeam in dormitor, chestia asta durând vreo doi ani, pâna in ‘99 atunci când s-a nascut fetita noastra Anamaria. Era minunea minunilor, am zis ca era un dar de la Dumnezeu, pentru ca aveam un baiat si acum aveam si o fata. Atunci a fost un moment de cotitura pentru ca ni s-a marit familia si a trebuit sa ne mutam. Foarte important a fost pentru noi anul 1998, anul in care am facut catalogul „Grafit 98”, care a fost ca o chestie de pionierat pentru ca „Pagini Aurii” nu venise in România in momentul acela. Acela a fost momentul in care noi am demonstrat ceva. Chiar daca unii au privit cu scepticism proiectul nostru atunci când catalogul a iesit pe piata, a fost o surpriza placuta pentru toata lumea. In 2004 ne-am luat in sfârsit un sediu, aceasta insemnând un salt foarte mare pentru business-ul nostru. Aveam deja cinci oameni la productie si a fost un moment foarte bun de dezvoltare. Dupa… au urmat ani de munca si iata-ne ajunsi cu bine in ziua de azi.
-Ce hobby-uri are Otilia Lupu?
-Stii cum e asta cu hobby-urile? Nu cred ca poti sa ai hobby-uri daca esti sarac. Nu pot sa spun despre mine ca sunt bogata, ca nu asta e ideea. Daca te raportezi la familie, la experientele mele si la cât sunt de fericita, da, pot sa spun ca sunt foarte bogata. Dar, una peste alta, cred ca hobby inseamna sa-ti permiti. Si pentru ca au fost in viata mea momentele acelea de acumulari si de multa munca si de dorinta de a reusi, nu pot sa spun ca am avut hobby-uri. Insa, a venit momentul in care m-am asezat si au inceput sa mi se intâmple lucrurile pe care mi le-am dorit. Si in acel moment am putut sa ma ocup de unul din hobby-urile mele. Acesta este make-up-ul. Am facut niste cursuri de make-up, pe care chiar le-am luat in serios. Dar m-am oprit doar la acest nivel, de hobby si nu am incercat sa-l duc la nivel de afacere. Noi suntem doua fete in casa si ne ajuta foarte tare, mai ales când mergem la evenimente. La partea cu croitoria … este un hobby la care am renuntat cam la un an dupa ce s-a nascut fiica mea. Acest hobby l-am asociat cu o anumita parte din viata mea, când am facut-o din pasiune, dar si dintr-o mare nevoie. Acum, hobby-ul meu este sa fiu fericita.
-Faceti miscare, sport?
-Daca vine vorba de sport… nu-mi place sa merg la sala, nu-mi place sa ma expun pentru ca sunt relativ timida. Singura chestie pe care am facut-o, a fost impreuna cu colegele de la firma si am fost la urbhanize, care este o forma de dans, este altceva. Dar n-am facut o pasiune din asta. M-a ajutat bunul Dumnezeu sa nu fiu grasa si sa nu am nevoie de asa ceva. Alte forme de miscare, in ciuda faptului ca ar da foarte bine, mai ales in poze, sincera sa fiu, nu. De ce sa spun ca mi-ar placea cu bicicleta, cu rolele? Chiar nu am astfel de pasiuni. Fara sa vreau, mi-am impartit viata in etape. Pâna la 30 de ani am facut copii si am facut casa s.a.m.d. Apoi m-am ocupat foarte tare de firma, apoi a venit momentul când am scris in carti, am fost prezenta la diverse evenimente, a fost un moment in care mi-am dorit sa ies in evidenta din punct de vedere al carierei mele sociale. Sa stie lumea de mine, sa ma cunoasca, sa am networking foarte bun, sa fac un PR desavârsit. Ma trezesc in fiecare dimineata ca sa fiu fericita.
-Ce ne puteti spune despre implicatiile sociale?
-Sunt mai multe motive pentru care ne-am implicat in probleme sociale. Ar fi o ipocrizie din partea mea sa spun ca lucrurile astea le fac numai din suflet si din dorinta mea de a ajuta. Pentru ca daca ar fi numai asa, nu ar sti nimeni, poate nici beneficiarii. Nu… Este o politica de firma impusa de sotul meu, de a fi prezenti, este dorinta mea personala de a da recunostinta inapoi, si este admiratia mea desavârsita pentru cei care fac si altceva. Trebuie incurajate, sustinute si sprijinite formele de manifestare pozitive. Sunt situatii in care vin copii la mine si imi cer sprijin. Prima intrebare pe care le-o pun este unde lucreaza parintii lor. Si ei spun ca la o firma, dar nu stiu cu ce se ocupa. Nu e bine chestia asta. E un mesaj pe care vreau sa-l transmit adultilor, proprietari de firme: Oameni buni, luati-va copiii cu voi. Implicati-i. Cum poate sa fie un adolescent care nu stie cu ce se ocupa firma parintilor lui?
-A fost un caz mai special?
-Nu pot sa spun ca a existat un caz mai special pentru ca eu nu m-am implicat in proiecte sociale in genul oamenilor oropsiti, eu am fost in preajma celor care au facut performanta. Intre toate acestea, a fost o situatie in care am reusit sa amenajez o bucatarie pentru niste copii, intr-un spatiu neconventional, intr-un camin de liceu. Intr-o luna jumatate, aproape doua, dintr-o magazie, acel spatiu a devenit o bucatarie dotata cu tot ce trebuie, am vazut practic o schimbare intr-un timp foarte scurt, o realizare ce m-a facut foarte fericita.
-Pe unde va petreceti vacantele?
-Imi place foarte tare in vacanta, dar pentru ca sotul meu nu merge cu avionul, mergem in vacante in România. Am fost si in afara tarii, dar, pentru ca mergem cu masina e greu sa lipsesti prea mult de la firma. Depinde de fiecare ce intelege prin notiunea de vacanta. Pentru noi, vacanta inseamna sa fim cu totii si sa râdem din orice. Noi suntem asa. De exemplu, pe 31 iulie, intr-o vineri seara, pe la ora 21.30, sotul meu m-a intrebat: vrei sa mergem la Vama? Si la 22.30 eram in masina cu bagaje si cu copiii. Chiar daca a plouat toata noaptea, noua nu ne-a pasat. Am ajuns la 6.30 in Vama, n-am gasit cazare pentru ca era full peste tot. Intr-un final am gasit noi un apartament care a costat cam mult pentru o noapte in Vama Veche, dar nu a mai contat. A doua zi ne-am intors acasa. A fost o vacanta scurta, dar foarte intensa.
-Care este reteta succesului?
-Cred ca simtul umorului e de la Dumnezeu. Nu poti sa-ti dezvolti tu simtul umorului. Poti sa-ti dezvolti abilitatile de comunicare, sau abilitatile de negociere, dar simtul umorului e cu totul altceva. Cred ca cea mai mare calitate a mea nu este ca sunt un bun prieten, nici ca sunt o mama extraordinara, nici ca ma straduiesc uneori sa fiu o sotie buna, ci faptul ca simtul umorului este o prezenta foarte importanta in viata mea si cred ca asta m-a ajutat sa trec si peste cele mai delicate momente. Organizarea si simtul umorului. Astea sunt atuurile mele. Eu râd cam din orice si asta ma face sa ma simt foarte bine. Cam asta e reteta…
Florin Stefanescu
