Profesoarele Daniela Bîrzu de la Colegiul Național de Artă ”George Apostu” și Mihaela Savin de la Colegiul Național ”Ferdinand I” continuă seria proiectelor educative comune dintre clasele pe care le conduc, respectiv a X-a A (muzica si coregrafie) și a X-a E ( mate-info), cu o seară la operă.
Astfel, elevii celor două clase, coordonați de cele două diriginte, Daniela Bîrzu și Mihaela Savin, însoiți de profesorii: Violeta Ursinschi și Laura Gavrilița de la Ferdinand I, Alida Isaic, Cristina Popa și Andrei Ciobanu de la Arte, au mers la Opera Naționala Română Iași și au vizionat opera ”Lucia di Lammermoor” de Gaetano Donizetti, în regia lui Andrei Șerban.
Deși Lucia nu este o operă romantică, sentimentală, dulceagă, foarte cantabilă, ci o operă cu un subiect violent, punerea în scenă, cu accente moderne, puternice, a trezit curiozitatea spectatorilor de toate vârstele, iar elevii au rămas foarte impresionați de spectacol, în ansamblul său!
Muzica, foarte frumoasă, trăită de către cântareți pe scenă atât de total, încât creează un șoc, adaugă operei valențe noi, nedescoperite înainte.
În rolul preotului Raimondo și-a facut debutul talentatul bariton Daniel Mateianu, absolvent în 2005, al Liceului de Artă ”George Apostu”!
Profesoara Daniela Bîrzu s-a arătat foarte impresionată de grandoarea spectacolului, de impactul pe care acesta l-a avut asupra elevilor și în special de faptul că a fost prezentă la debutul fostului elev Daniel Mateianu: ” Sunt fericită că s-a întâmplat să asist la debutul dragului meu elev Daniel Mateianu, un elev care ne-a adus mari satisfacții, fiind an de an olimpic național la canto clasic și care a avut o evoluție atât de frumoasă de-a lungul timpului!
Spectacolul este grandios, totul concurând la realizarea unei atmosfere impresionate: orchestra, corul, actorii-cântăreți, punerea în scenă ne-au oferit o capodopera a genului!
Consider că astfel de proiecte, ce depășesc perimetrul școlii, sunt extrem de benefice pentru elevi, ei fiind puși în situația de a interfera și de a schimba impresii, cu atât mai mult cu cât provin din licee diferite ca profil și orientare!”
De asemenea, profesoara Mihaela Savin s-a arătat marcată de complexitatea operei, spunand că ”a oferit posibilitatea elevilor de a vedea o versiune reinterpretată a Luciei, o opera în trei acte de o profunzime spirituală deosebită, aceștia putându-se considera niște privilegiați!”