Interviu cu prof. Nicolae Popa, conducatorul si dirijorul Ansamblului „Privighetorile Zeletinului” al Grupului Scolar „Alexandru Vlahuta” din Podu Turcului
– Domnule profesor, in Podu Turcului, la Grupul Scolar “Alexandru Vlahuta”, exista, activeaza de mai multi ani cu mare succes, devenind aproape o legenda, un ansamblu de muzica populara al copiilor. S-a numit “Zeletinul”, iar acum a binemeritat numele de “Privighetorile Zeletinului”, fapt inedit intr-o localitate rurala, dar mai ales este meritoriu pentru longevitatea lui. Sa spunem cititorilor ziarului DESTEPTAREA când a luat fiinta si cum a rezistat atâtia ani?
– A luat fiinta in anul 1975, sunt, iata, 37 de ani de atunci. 37 de ani neintreupti de activitate, de munca, de muzica. El exista si inaintea acelui an, insa nu la valoarea pe care o doream eu, la valoarea de astazi. A fost si este foarte multa munca, foarte multa daruire, foarte multa intelegere, talent, har si destui bani, care, sa zicem, nu ne-a prisosit, dar ne-au fost de folos. De la inceput am avut in ansamblu copii de gradinita, cu am fost Olivia Marin, din scoala primara, pâna la liceu. Sunt copii extraordinari, insa trebuie sa stii sa te apropii de ei, sa le descoperi inclinatiile, talentul, sa fii mereu aproape de sufletul lor. Cred ca marele secret este sa stii ca dascal, ca dirijor sa lucrezi cu ei, sa fii alaturi de ei. Copilul vine cu dragoste catre tine, catre muzica, insa este si foarte sensibil, fragil. Trebui sa stii sa faci sa inverzeasca in sufletul si inima lui aceasta minunata arta care este muzica. Va dati seama câta munca, câta rabdare sa-l faci sa inteleaga notele, sa citeasca o partitura, sa se integreze intr-o armonie, ca mai apoi sa se urce pe scena si sa incânte publicul, din care fac parte parintii, bunicii, rudele si prietenii lor. Procesul de selectie este unul extrem de sever, trebuie sa aiba voce, auz, memorie muzicala, sa inteleaga muzica. Trebuie sa se ajunga la o intâlnire a mintii cu sufletul, care- se stie – se face pe calea inimii.
“Aici se petrece un fenomen spiritual de mare valoare pe care il apreciez si care trebuie sprijinit ca el sa dainuie in timpul ce urmeaza. Felicitari celor ce asigura conditii de pregatire – conducerii Liceului si profesorului Nicolae Popa, sufletul acestei formatii.”
Prof. Gheorghe Gozar, dirijorul Corului “Armonia”
– Sunteti mentor, dirijor, organizator, mama si tata. Care este specificul repertoriului Ansamblului, componenta lui si de unde provin copiii?
– Sunt copii din Podu Turcului, din satele comunei, din alte comune din jur si chiar din judetul Vrancea, mai ales din Corbita. Repertoriul este autentic, specific zonei noastre, dar si din repertoriul marilor solisti vocali sau instrumentisti, dar, fara sa imi aduc mari laude, am facut si am prelucrat si eu foarte multe piese, cum este “Hora Zeletinului”, o piesa foarte frumoasa. Avem piese culese de la batrâni, despre obiceiuri, traditii, de dor, de jale. Sa stiti ca multe melodii, multe piese instrumentale au fost apreciate de mari compozitori, au fost premiate la mari concursuri nationale pentru originalitate si interpretare. Ansamblul se compune din orchestra, solisti vocali si instrumentisti si grup vocal. Sunt in ansamblu in jur de 40-50 de copii. Aici este un fel de munca Mesterului Manole: cladesti ani de zile si apoi ramâi fara o parte dintre ei si o iei mereu de la capat, copiii cresc, merg la alte scoli, unii renunta, altii isi gasesc alte preocupari. Eu sunt mereu cu ochii si urechile pe cei din gradinita, din clasele mici. Lucrez pe grupe de vârsta, dupa care ii integrez in ansamblu. Bucuria mea este ca vin cu noi si studenti, fosti membri ai ansamblului, iar unii sunt acum in activitate, insa când ii invit raspund mereu. Daca tot suntem aici, membri ai ansamblului nostru sunt studenti, multi au terminat facultati in strainatate, doctorate in Franta, Belgia, Canada. Toti sunt buni si foarte buni la invatatura.
“Am sufletul plin de metafore când vorbesc de miracolul «Privighetorile» Zeletinului. Am sufletul plin de recunostinta, atunci când vorbesc de maestrul Nicolae Popa. «Priveghetorile» sunt o poveste de dragoste zamislita spre marele noroc al sufletului nostru. Dupa «privighetori» povestile despre oameni trebuie scrise pe portative. Dupa «privighetori» trebuie sa ne leganam pruncii in alta gama.”
Ion Fercu, scriitor, publicist
– Sunt si copii realizati, au mers mai departe in acest domeniu?
– Au fost si sunt. Maricica Galusca, Loredana Stupu, una dintre cele mai indragite soliste de muzica populara, care insa a renuntat sa urmeze conservatorul din cauza lipsei de perspectiva.
– O problema extrem de importanta a unui ansamblu sunt instrumentele si costumele. De unde si cum le-ati procurat?
– Un timp le-am imprumutat de la Casa de cultura din Bacau, iar dupa aceea, un fost primar, Cezar Forcos, Consiliul Local de atunci, in care era si un fost elev, Marius Costache – profesor de matematica. Ca o paranteza, fratele domnului Cezar Forcos, George Forcos Palade a inceput muzica cu mine, iar acum este inginer, un apreciat cântaret al tarii. Cu sprijinul lor am reusit sa ne cumparam viori, mai aveam ceva de la pioneri, dupa aceea ne-am facut costume, undeva in Nordul Moldovei, autentice, cu modele de la noi, nu la masina ci cusute de mâna, sunt foarte frumoase si apreciate peste tot unde am fost.
– Privighetorile Zeletinului este cunoscut in judet, in tara, dar si in strainatate. A participat la numeroase spectacole, festivaluri, concursuri de unde s-a intors de fiecare data cu premii, dar si cu aprecieri din partea organizatorilor, ale juriilor. V-as ruga sa mentionati câteva succese din tara, dar si in strainatate unde ati fost invitati.
– In judet si in tara am fost atât inainte de 1989, dar si, mai ales dupa 1990, la numeroase concursuri. In 1983, 1985, 1989 am obtinut locul I pe tara si locul III pe tara. In 2002 am fost la Piatra Neamt la concursul national de muzica, insa de la inceput ni s-a spus in Bacau ca nu trebuie sa ne asteptam la premii, deoarece este un concurs foarte tare, dificil, in concurs fiind multe licee de muzica. Le-am spus copiilor ca noi reprezentam judetul Bacau, trebuie sa ne prezentam cu ce avem noi mai bun. Presedintele juriului a fost muzicologul Vasile Spatarelu (in paranteza fie spus, tinea foarte mult la noi, ne cunostea), am fost, am cântat si ne pregateam sa venim acasa. Surpriza a fost când a inceput decernarea premiilor. Am luat 4 premii I si un premiu II. Am participat apoi la un festival la Focsani (2007), de unde ne-am intors cu 7 premii I, la Suceava (5 premii I), Botosani, Iasi (5 premii I), Galati (5 premii I) am câstigat tot, fiind premiat nu numai ansamblul, ci si Grupul vocal, instrumentistii, solistii vocali.
“Privighetori din Zeletin, când v-aud ma insenin.”
Vasile Tarâteanu, ziarist, poet – Cernauti
Am sta o zi sa va spun toate premiile pe care le-am luat in acesti ani, in total avem in vitrina peste 50 de premii intâi la nivel national. Nu vreau sa va flatez, insa ziarul dumneavoastra, DESTEPTAREA, a facut foarte multe pentru noi, ceea ce s-a scris in ziar despre noi, despre activitatea noastra, despre premiile câstigate cu munca, foarte multa munca, talent si daruire a insemnat foarte mult pentru noi, pentru copii. Un cuvânt cald, de multumire vreau sa-i adresez acestui minunat profesor, scriitor, poet care este Ion Fercu. Ne-a invitat de mai multe ori la Buhusi, a scris despre noi si a publicat in reviste si ziare, chiar dumnealui ne-a sugerat ca Ansamblul sa se numeasca “Privighetorile” Zeletinului; si asa a ramas. Am avut emisiuni la Radio Iasi, la TV Iasi, la DDTV, EtnoTV, PROTV. Una dintre emisiuni de la Radio Iasi a fost ascultata de un compozitor din Ucraina, din Costiceni, si ne-a trimis o invitatie. Ne-am facut repede pasapoarte, am luat vizele si am ajuns acolo. Dupa mai multe spectacole, in cele patru zile, in mai multe localitati, ne-am cunoscut cu poetul Arcadie Opait, care ne-a invitat la spectacolul “Limba noastra cea româna” si am cântat in sala mare a Filaromonicii din Cernauti cu sala in picioare. A fost extraordinar. Am fost invitati, in 2009, dupa o vizionare la Podu Turcului, in Italia, de chiar directorul Festivalului Mondial de Muzica Folclorica de la Treviso, Gianni Marini. Acolo, in afara de concurs, unde ne-am bucurat de un mare succes, am cântat in catedrale, iar in ultima seara au venit la spectacol cunoscuti muzicieni, dirijori, artisti, curiosi si interesati de repertoriul si performantele Ansamblului nostru. Am cântat in Republica Moldova, si ne pregatim acum sa plecam in Olanda, insa suntem in negocieri pentru sponsorizari, deoarece este nevoie de multi bani, iar noi nu-i avem.
“Grupul vostru a fost un grup special, foarte civilizat, precis in ceea ce priveste orarul si spectacolele pe care le-ati avut, un adevarat model de comportament pentru cei care merg in alta tara. Bravo! In ceea ce priveste pregatirea artistica, sunteti exceptionali. Va multumesc din suflet!”
Gianni Marini – presedintele Festivalului International de Foclor Treviso
– Domnule profesor, cum sunt stimulati, recompensati copiii pentru talentul lor, pentru munca lor de ani de zile?
– Suntem amatori, copiii, cum v-am spus, vin de la 3-4 ani in ansamblu si, cei mai multi activeaza pâna la 15-18 ani, iar altii chiar si dupa terminarea liceului vin cu noi in spectacole. Diplome, medalii, emisiuni la radio, la televiziune, articole in ziare pe care le pun in albume. Cu sprijinul unor oameni de suflet, a unor fosti elevi, am reusit sa ducem copiii in doua tabere la Vatra Dornei, gratuite, doua tabere la Runc, cu sprijinul FSC si a familiei Umbrarescu, Mirela si Dorinel, care a fost permanent alaturi de noi, an de an ne-a ajutat cu bani pentru transport, pentru cazare, pentru stimularea copiilor. Toate albumele le-am realizat cu bani de la familia Umbrarescu. A fost alaturi de noi Dan Spulber, Irinia Avornicitei, ing. Petru Mihaila, fostii primari Viorel Spulber, Cezar forcos, dar si Adrian Boghiu, ing. Leon Ifrim, ing. Marius Rusu (fost elev), care ne-a sponsoriat o tabara la Costinesti (2005) si una la Navodari, Gigel Avornicitei si Gabriela Achihai (FSC), multi, foarte multi oameni, sa nu-i uit pe Andrei Serban – primarul de la Slanic, Ionel Turcea – primar la Buhusi. Tuturor le multumim din suflet, iar copiii le vor fi mereu recunoscatori, deoarece acesti oameni sunt sensibili, generosi, cu dragoste pentru muzica, pentru ansamblul nostru de la Podu Turcului. Beneficiez de acest priliej pentru a le multumi, deoarece noi nu avem alta posibilitate. Este foarte greu in aceasta perioada, au fost situatii când am scos bani din buzunar pentru unele deplasari, cum a fost cea din Italia, la care am contribuit cu 150 milioane de lei, insa nu-mi pare rau, mi-ar fi murit sufletul daca nu ne-am fi dus. Prin prestatia noastra, prin prezentare, prin frumusete, interpretare si comportare am facut cinste tarii, am mai sters din imaginea proasta pe care o au multi români in Italia. Ne-a spus acest lucru primarul din Treviso, s-a scris in presa.
“Este o minune! Lucrez de 20 de ani ca organist la Catedrala Dicanizzano di Treviso, dar ceea ce am ascultat astazi a fost o revelatie in ceea ce priveste modul de a imbina armonios partea vocala cu cea instrumentala, ca in final sa rezulte o fuziune perfecta, ca si când ar fi fost sunetul unei singure viori.”
Don Maurizio Tesello – organistul Catedralei Dicanizzano di Treviso
– Am citit in caietul program, realizat de Radio Iasi, ca, in ansamblu, activeaza sau au activat copii din aceeasi familie, frati, surori. Puteti sa nominalizati câteva exemple?
– Da, sunt multe asemenea exemple. Madalina, Mihaela si Ionut Spulber, Emilian si Alexandru Marin, fratii Boghiu, Andreea si Mariana Abaza, doua fete extraordinare, care vin si acum la ansamblu, dupa liceu si chiar din facultate. Acum am copiii preotului Muche Domide, unul este in clasa a V-a, iar altul in clasa a II-a, de altfel si parintele mi-a fost elev, a cântat in formatie. De-a lungul anilor am pregatit multi copii pentru seminar, care au devenit preoti.
– Parintii cum reactioneaza, va sprijina, ii lasa sa faca muzica?
– Sunt extraordinari. Parintii simt si ei muzica, vibreaza, daca ei nu ar vibra nici copilul nu ar vibra. Sunt mândri de ceea ce facem noi, de ceea ce fac copiii lor, când ii vad pe scena, la televizor. S-a creat in Podu Turcului o mare familie, o familie dedicata muzicii. Ei nu au posibilitati materiale sa ne ajute, eu ma uit in ochii lor si vad ca nu pot, nu au, cu toate ca ar dori. N-am pretins niciodata niciun leu de la parinti, n-as fi putut sta in fata copilului, sa dirijez, sa stie copilul ca el cânta pentru ca i-am luat banii. Are talent, are vointa, parintii sunt de acord, atunci intra in formatie, si când ii asculti, imi spun des parintii, rudele, oamenii din sat, iti trec toate durerile.
“Ma inchin in fata dumneavoastra, a dumneavoastra dragi copii, tinând cont ca este un grup scolar si cu o asa orchestra, asa voci Dumnezeiesti… maestre, bravo!”
Arcadie Opait – poet, Cernauti
– Vorbeati de inregistrari, de albume…
– Da, era sa uit. Avem trei albume, care contin, fiecare, câte 22-24 de piese, in total cam 65 de piese. Nu le-am facut usor, partea financiara este delicata. Va repet, daca nu am avea alaturi de noi familia Umbrarescu nu am fi realizat aceste albume. In ultimul timp sunt tot mai singur, nu ma mai intreaba nimeni de unde vin, unde ma duc. Am avut o colaborare foarte buna cu fosta directoare Carmen Vrabie, cu Marius Costache (fost component al orchestrei noastre), si el director de scoala, acum cu doamna Mirela Balan, care a fost si dumneaei in orchestra. Sunt in Podu Turcului oameni cu inima mare, cu sufletul curat, dispusi la o vorba buna, la un sprijin dat la timp.
“Toata lauda pentru “Privighetorile Zeletinului” si pentru dirijorul Nicolae Popa, chipuri vrajite de muzica si care te opresc in loc cu muzica lor.”
Victor Mitocaru – scriitor, poet
– Sunteti un om fericit, ati realizat si lasati in urma (atunci când va fi) un Ansablu extraordinar, o mostenire fabuloasa pentru comunitate, pentru muzica româneasca. Ce va mai doriti?
– Sunt multumit. N-am crezut, n-am gândit vreodata ca vom ajunge aici, ca Podu Turcului va fi cunoscut si prin muzica noastra, ca multi copii vor ajunge pe marile scene ale lumii, sa cânte apoi in alte formatii si orchestre. Nu m-am gândit vreodata ca voi cânta cu marele muzician Damian Draghici. A venit la Cabesti la o sarbatoare, ne-a ascultat, eu nu stiam ca este in sala. S-a urcat pe scena si a intrat “in hora”, a cântat la nai cu noi. Din prima. Am mai cântat si la Podu Turcului cu noi, i-a placut foarte mult Hora de la Ardeoani, impreuna cu Evelina Dimitriu la vioara. “Am auzit de dumneavoastra, ne-a spus, dar nu gândeam ca puteti cânta asa frumos. Sunteti adevarati profesionisti”. A scris in Cartea de Onoare ceva extraordinar: Sa dea Dumnezeu sa cântati la fel de bine multi ani, sa ajungeti mai mari decât mine. Sunt bucurii, ne hranim cu ele. Dar, chiar daca va suparati, am inteles ca este in campanie, insa nu ma intereseaza pe mine politica, ne-a mai facut o mare bucurie: Damian Draghici ne-a promis ca ne face cadou un autocar, pentru Ansamblu. Mi-a spus asa: Ies senator sau nu ies, pâna in luna martie 2013, aveti autocarul. Este o minune, o minune pentru noi. Acum lucrez la o monografie, as vrea sa o termin cât traiesc, insa nu mi-am gasit un sponsor. Am sperante, trebuie sa reusesc. M-ati intrebat ce-mi mai doresc. Imi doresc sa fiu sanatos si impreuna cu acesti minunati copii ai Ansamblului “Priveghetorile Zeletinului”, cu sprijinul conducerii Liceului, pentru care le multumesc tuturor, sa aduc bucurii in sufletele oamenilor, românilor, dar si celor din alte tari, unde folclorul a cam disparut.
