26 decembrie 2024

Mihai Banu – 3 ani si sase luni închisoare, Gabriel Berca – 3 ani închisoare

Curtea de Apel Bacau a dat, astazi, condamnarile in dosarul de trafic de influenta in care au fost trimisi in judecata fostii demnitari Gabriel Berca si Mihai Banu, dar si fiul celui din urma, Lucian Banu (pentru complicitate).

Instanta a schimbat încadrarea juridica a faptelor, in cazul lui Mihai Banu si Gabriel Berca, din infractiunea de trafic de influenta în infractiunea continuata de trafic de influenta. Mihai Banu a fost condamnat la pedeapsa principala de 3 ani si sase luni închisoare. Din aceasta pedeapsa se va deduce perioada arestului preventiv si la domiciliu, din 9 iulie 2015 pâna in 12 februarie 2016.



De asemenea, s-a dispus confiscarea sumei de 92.500 euro si s-a mentinut sechestrul asigurator asupra bunurilor. Pedeapsa la care a fost condamnat Gabriel Berca este de 3 ani închisoare. Si in cazul lui, va fi scazuta perioada arestului preventiv si la domiciliu, de la 23 iulie 2015 la 18 noiembrie 2015. Instanta a dispus confiscarea de la Berca a sumei de 92.500 euro si a mentinut sechestrul asupra bunurilor.

Doar in cazul lui Lucian Banu s-a dispus o pedeapsa cu suspendare, de 2 ani inchisoare, pentru complicitate la trafic de influenta. De la acesta a fost confiscata suma de 150.000 lei si s-au luat masurile asiguratorii asupra bunurilor în vederea confiscarii. Impotriva sentintei, se poate face apel care se va judeca la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Gabriel Berca si Mihai Banu au fost trimisi in judecata in august 2015 si au stat in arest preventiv timp de trei luni. Procurorii DNA sustin ca, în perioada aprilie 2010 – ianuarie 2012, Gabriel Berca, prin intermediul lui Mihai Banu, a pretins si primit, de la afaceristul Viorel Rusu, denuntator in acest dosar, suma totala de 185.000 euro pentru ca, în calitate de senator si presedinte al PDL Bacau, sa intervina pe lânga membri ai Guvernului în vederea alocarii unei sume de bani catre Primaria Ardeoani.

Banii erau necesari pentru achitarea unor lucrari de constructii, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate de firma omului de afaceri. In aceeasi perioada, spun anchetatorii, Mihai Banu a pretins si primit, în mai multe transe, de la acelasi om de afaceri, suma de 220.000 euro, atât pentru sine, cât si pentru Gabriel Berca si pentru partidul din care faceau parte. Procurorii precizeaza ca din cei 220.000 euro, la solicitarea lui Mihai Banu, beneficiind de complicitatea fiului sau, Lucian Banu, 150.000 lei au fost remisi de catre omul de afaceri sub pretextul achizitionarii unui teren de la o persoana indicata de acesta.

In urma cu circa o luna, Gabriel Berca se arata ferm convins ca va obtine o decizie de achitare, sustinând ca nu exista nicio proba care sa confirme acuzatiile. Mihai Banu a afirmat constant ca Rusu a dat benevol bani, dar nu cu titlu de mita, ci ca sponsorizari pentru PDL.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img