26 decembrie 2024

Itinerar portughez al artei

Luna martie a inceput cu o noua intâlnire din cadrul parteneriatului multilateral Comenius “Learning Europe by Arts”, in Portugalia. Proiectul a debutat in anul 2011, desfasurându-se pe parcursul a 2 ani si are ca participanti echipe din România (reprezentata de elevi si profesori ai Colegiului National „Ferdinand I”), Spania, Norvegia, Austria, Franta si Portugalia, gazda celei de-a cincea intâlniri din cadrul proiectului. Participantii au avut ocazia sa intre in legatura nu numai cu pictura sau sculptura, ci si cu literatura, muzica, arhitectura, designul vestimentar si fotografia. Printre obiectivele vizitate se numara Universitatea din Coimbra, una dintre cele mai vechi universitati din Europa, biblioteca si capela acesteia, muzee de arta, cu exponate diverse din toate domeniile si din toate epocile, de la opere din Antichitate pâna la opere contemporane, Casa da Musica, numeroase monumente si manastiri. Muzeul Colecao Berardo a oferit elevilor o lectie de arta vizuala moderna si contemporana. Orasele vizitate au fost Coimbra, Lisabona, Porto si Fatima, orase ale caror cladiri reprezentative se impun prin unicitate si diversitate. „Având cladiri medievale, dar si moderne, in stiluri clasice, neoclasice sau baroc, tara gazda a reusit sa ne ofere o adevarata lectie de arhitectura. Am fost ancorati realmente in viata cotidiana pentru ca am locuit la familii portugheze si ne-am exersat si abilitatile de comunicare in limbi straine”, a declarat Anca Stoica, eleva a Colegiului National „Ferdinand I”, de la clasa a XII-a D.





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img