Usor accesibil, pe asfalt, pornind in directia Bacau – Racaciuni, spre Pâncesti. Cum treci barajul de la Racaciuni, imediat in dreapta, zaresti un luciu de apa de aproximativ patru hectare, inconjurat de pomi si verdeata.
Facând tot dreapta, pe un drumeag ingust, ajungi la o cabana aflata in constructie. Un car vechi, reconditionat, bancile si leaganele din lemn, iti induc ideea de rustic. In spatele cladirii, o barca dezafectata a primit un nou design, devenind vaporas esuat pe tarm, cu utilitate de… poiata pentru pasari. Ca loc prefererat, pescarii sunt atrasi de malurile dinspre dig si sosea, sa nu li se reflecte umbra in apa. Ora noua dimineata, in ultima zi insorita din septembrie.
Linistea este acompaniata de cotcodacitul unei gaini, fericite ca a contribuit la omleta stapânului. Nici tipenie de om. Ne intâmpina un câine mare, negru. Nu latra. Da rar din coada. Se vede ca e obisnuit cu oamenii. S-a proptit in dreptul avizierului, indemnându-ne, parca, sa citim cu atentie regulile si informatiile necesare unei partide reusite de pescuit. Ocazie sa aflam ca taxa este diferentiata, in functie de ce vrem sa pescuim, si ce scule folosim.
„Sunt hobbyst de bucatarie”
Pe o cararuie, printre tufele de catina aliniate, apare o roaba. Apoi o silueta imbracata in haine de lucru si cizme. Se apropie incet. Ii dau „buna dimineata” si-o intreb cum as putea sa stau putin de vorba cu seful. Lasa roaba incarcata cu nuci pe jumatate cojite, si-si sterge cu mâneca fruntea. „Eu sunt!”. Mai sa nu-l recunosc pe Neculai Toma, ars de soare, cu sapca trasa pe ochi. N-am mai trecut pe aici din 2006, când a organizat la inceput de februarie, pe un ger de minus zece grade, un mare concurs de pescuit la copca (uitându-ma in arhiva, revazând imaginile si judecând peste timp, regret sincer ca „entuziasmul” de atunci este acum in contumacie).
Nicu, asa cum ii zic prietenii, s-a nascut aici, in Pâncesti. N-a avut nicio chemare pentru pescuit. „Unde stam acum trecea râul Siret, un crac al lui de fapt. Era un pod de lemn peste care se traversa. Se mai vede o urma de picior. Balta a aparut dupa construirea barajului. O vedeam ca e lasata in paragina. La inceput am vrut sa fac in zona asta o fabrica de conserve. Materie prima este. Sunt atâtia legumicultori in zona. Au fost prea multe piedici. Mie mi-au placut de mic restaurantele. Sunt bolnav dupa ele. Imi pare rau ca nu m-am facut bucatar ca meserie. Cum unuia ii place sa mearga la vânatoare, la pescuit, la fotbal, sa joace tenis, mie imi place sa ma ocup de bucatarie. Pentru mine bucataritul e un hobby”.
Pasiunea pentru gatit a mostenit-o de la mama. Ea i-a dat primele indicatii. „Am vazut balta asta asa parasita, neingrijita. Locul arata infernal de mizerabil. Era groapa de gunoi a satului. Toata mizeria. Ce nu-i trebuia omului in curte si in gradina, aici se arunca. Toti lujerii de la ardei, de la varza, de la porumb, fasole, aici erau depusi”. In 2004, când a fost scoasa la licitatie de catre Consiliul Local Pâncesti, prin intermediul Consiliului Judetean, a participat si el. Nu prea s-au inghesuit investitori sa o preia. Presupunea costuri suplimentare pentru amenajare, imprejmuire, asa ca s-a incumetat el. „Mi-am zis ca as putea sa investesc, s-o populez cu peste si sa fac un restaurant frumos pe malul lacului. Când vine clientul, scot repede doi-trei, ii arat sa aiba de unde alege – mai mare, mai mic, sa vada clientul ca este – si sa-l prepar cum vrea. Ca poate si lumea de la tara se mai civilizeaza putin, si mai vrea si ea un pic, sa fie si la ea ca la oras. De ce sa bati atâtia kilometri ca sa manânci o pita, o friptura. Sau sa stai intr-un mediu mai placut, mai…? Dee…!”
Socoteala de acasa si cea din târg
Neculai Toma poate parea un visator. Este insa foarte bine ancorat in realitate. Are o familie frumoasa. Casatorit de 35 de ani cu Maricica, au impreuna doi baieti si o fata. Sunt bunici. Doi nepotei, David si Tudor.
„Am preluat-o in concesiune pentru 49 de ani. In primul an am inceput facând curatenia de rigoare. Toamna m-am apucat sa plantez copaci. Anul urmator, dupa ce s-a topit zapada, mi-au trebuit trei luni. Cu niste tractoare, remorci, cu baieti, am carat la Bacau, am acoperit gropi, dat foc, nivelat. In sfârsit era curat. Asta in martie 2005. Atunci am populat pentru prima data. Normal ca am continuat sa plantez copaci. Când am preluat-o, am gasit in ea un somn de 12 kilograme, putini carasi si multa rosioara. Atunci am populat de la Motoseni cu mult rapitor, cu mult somn. Nu m-am asteptat niciun moment ca balta asta va deveni, in timp, loc pentru pescuitul sportiv”.
Imi arata cladirea in constructie, anexele cu porci si pasari, cele patru cabanute pentru pescarii cu familii, care vor sa stea peste noapte. „Dar va fi si restaurant aici. Merge mai greu. Mai sunt si piedicute. In ideea ca pescarul când vine, sa nu-si mai rupa el mâinile facând un gratar cu carne congelata luata de la oras. Sa gaseasca o saramura calda, gustoasa si bine preparata, sau sa-i gatesc chiar pestele prins de el. Mai ales ca vine frigul si când ingheata apa, se prinde bine la copca”. Balta este curata. Se alimenteaza prin infiltratie, din pânza freatica, fiind situata mai jos decât albia Siretului
Românul e lacom… din fire
Taxa de pescuit este 30 de lei pe zi pentru caras, cantitate cinci kg, la doua undite, iar pentru crap… de 60 de lei, patru lansete, patru kg. Cantitatea prinsa in plus se poate achizitiona, la un pret prestabilit, usor negociabil, sau se elibereaza. Iazul este populat preponderent cu crap, la dimensiuni mari, si de 18 kilograme, in proportie de 90 la suta. Carasul este mai mult pentru distractia familiei pescarului. Se mai poate pescui oblete, rosioara, ceva salau si somn. „Acum patru ani, când au fost gerurile alea mari, a inghetat balta in doua straturi. Timp de o saptamâna si jumatate n-am putut sa fac nicio gaura, sa mai respire. Ingheta imediat.
Atunci am pierdut peste trei tone de peste, multi foarte mari”. Stie ca si-a asumat riscuri. A incercat sa acceseze fonduri europene, dar vazând cum merge treaba s-a lasat pagubas. A adoptat formula profitului reinvestit. „Eu aici, in mijlocul tuturor braconierilor… aflu de la unu’, de la altu’, fara sa vreau, anumite chestii. Fara sa ma intereseze, fara sa pun o intrebare. Nu am magazin de desfacere si nici nu ma intereseaza recoltarea pentru comercializare. Am un contract ferm cu o firma de reproductie din tara, dau telefon si mi-l aduce in 24 de ore. Pescarii stiu ca platesc si obligatoriu trebuie sa prinda peste, cu orice pret. Si cât se poate de mult. Nu au doctorii pe masa de operatie ce vezi pe masa pescarului sportiv. Si câte vezi! Cu orice pret, carne vie. Dac-ar sti ca manânca pestele bobita de dinamita si din aia i-ar pune in cârlig. Nu inteleg ca o societate comerciala trebuie sa aiba si ea un cât de mic profit ca sa functioneze”.
Neculai Toma a implinit marti 57 de ani, sarbatoriti prin munca, alaturi de Maricica. Când l-am sunat sa-i urez cele bune, dadea de mâncare la curci. Ii urez sa-si realizeze visul, ca „peste cinci ani sa nu mai vad cuie in fata mea, mortar, ciment, sa am totul pus la punct si sa ma multumeasca venirea pescarilor”.
