„Daca nu facem acum ceva pentru fotbalul bacauan, riscam sa nu-l mai avem deloc”
Sport Club Bacau si-a adus un vârf de atac de calibru! Dar nu la nivelul gazonului, ci in functia de presedinte. Noul conducator al divizionarei B este Cristi Ciocoiu, care are misiunea de a da o noua dimensiune gruparii bacauane. Incepând prin atragerea de noi membri in Asociatia Sport Club, preponderent din mediul de afaceri, astfel incât echipa sa reprezinte intreaga comunitate bacauana. „Perioada imediat urmatoare se anunta una foarte dificila.
Adversari ne sunt timpul, lipsa banilor si, in special, deficitul de imagine pe care si l-a creat in ultimii ani Sport Club Bacau. In maximum o luna trebuie sa reasezam lucrurile pe niste baze solide, pentru a transmite un mesaj credibil tuturor celor care se implica sau se vor implica in acest proiect”, a precizat Cristi Ciocoiu.
Patru miliarde din zece
-Domnule Ciocoiu, ce anume v-a convins sa acceptati aceasta functie?
-Practic, eu am fost solicitat sa ma alatur Sport Clubului in urma cu foarte putin timp. Am acceptat deoarece am ajuns la concluzia ca, daca nu facem acum ceva pentru fotbalul bacauan, riscam sa nu-l mai avem deloc. De pomana investim in scoli de fotbal, cum este si cazul Academiei FC Bacau, al carui finantator sunt, daca acesti tineri fotbalisti nu au unde sa evolueze dupa ce termina junioratul.
– A contat in luarea deciziei dumneavoastra si rezultatele dezbaterii organizate saptamâna trecuta, de cotidianul „Desteptarea” având ca tematica fotbalul bacauan?
-A contat foarte mult. Practic, atunci, prin decizia de a se crea un actionariat deschis la club si prin implicarea oamenilor de afaceri, s-a prefigurat un nou drum pentru Sport Club. De altfel, activarea mediului de afaceri a fost una din solicitarile mele atunci când am acceptat sa vin la Sport Club.
-Care sunt primii pasi pe care ii veti parcurge?
– Cel mai important este sa demaram actele. Trebuie sa identificam o solutie legala de functionare cât mai viabila, care sa permita implicarea tututror membrilor cotizanti. Totodata, trebuie sa rezolvam problema deficitului financiar. Intr-un timp cât mai scurt, cel mult o luna, trebuie sa strângem macar patru miliarde de lei vechi, din cele zece de care am avea nevoie.
Transparenta totala
-Conform cotizatiei stabilite, de 10.000 de lei, ca sa excludem persoanele fizice, ar fi nevoie de minimum 40 de firme.
-Ce pot sa va spun este ca, in doar doua zile, luni si marti, eu am gasit cel putin 15 oameni de afaceri care s-au aratat interesati de proiect. Toti isi doresc, insa, sa aiba garantia ca banii pe care ii vor da, vor fi cheltuiti cu responsabilitate si, bineinteles, cu folos. In zilele urmatoare voi continua seria intâlnirilor cu potentiali viitori membri, dar si cu eventuali sponsori. Umblu, caut, incerc sa conving si sa atrag oameni de afaceri care – atentie! – vor da bani la club, nu vor lua.
-Ce altceva trebuie schimbat la Sport Club?
-Inainte de toate, capitolul imagine. Aceasta echipa nu a fost privita ca una a tuturor bacauanilor, ci a fost asociata mereu cu un grup de interese. Trebuie sa schimbam aceasta perceptie. Totodata, vom extrage din galeria fostilor fotbalisti ai Bacaului modele pentru tinerii jucatori, dar si pentru publicul larg. Este cunoscut faptul ca, in tot acest timp, fostii jucatori au fost indepartati de club sau, pur si simplu, au decis sa nu se implice. De asemenea, trebuie sa dam dovada de transparenta totala. Daca se materializeaza intentiile mele vizavi de structurile de functionare a clubului, vom organiza lunar sau periodic intâlniri cu toti membrii Asociatiei, in cadrul carora vom prezenta un raport de cheltuieli. In felul acesta, vom demonstra ca exista cu adevarat o deschidere, iar oamenii vor sti exact unde s-au dus banii si ca nu exista scopuri ascunse.
-Practic, ati mostenit o structura care, ani de zile, a functionat aproape exclusiv pe baza unei finantari de la bugetul public. Cum credeti ca se vor derula lucrurile in continuare?
-Intentia noastra este ca, usor-usor, sa crestem aportul partii private si, in baza realizarilor noastre sportive, sa convingem Consiliul Local si Consiliul Judetean sa ne sprijine, atât timp cât legea o permite. Asa cum s-a spus si in dezbaterea de saptamâna trecuta, va fi greu ca Sport Club Bacau sa se autofinanteze, dar spre acest lucru trebuie sa nazuim.
Centrul Regional de Excelenta, in Bacau?
-Cât de mult afecteaza proiectele financiare ale clubului lipsa unui stadion?
-Foarte mult, va dati seama. Altfel poti convinge un sponsor daca dispui de un stadion optim. Speram sa se finalizeze cât mai rapid terenul de joc si una din tribune, asa incât in 2016 sa putem evolua din nou pe „Municipal”. Asta depinde si de noi, conducerea clubului si jucatori.
-In ce sens?
– Sunt convins ca daca vom avea evolutii bune si vom obtine rezultate favorabile, va creste si numarul de spectatori, ceea ce ar duce, automat, la urgentarea revenirii pe „Municipal”.
-Ce se va intâmpla cu Academia FC Bacau?
-Proiectul FC Bacau este baza pe care se va construi fotbalul bacauan in viitor. Cel mai probabil, se va ajunge la un acord de colaborare intre Academia FC Bacau si Sport Club, poate chiar din vara viitoare. Vom trata cu toata atentia problema copiilor si juniorilor pentru ca de aici se pleaca, nu de la echipa mare. Sa vedem ce se va intâmpla si cu Centrul Regional de Excelenta pe Moldova. Exista semnale ca el ar putea fi infiintat in Bacau. Federatia si-a aratat deschiderea pentru aceasta, la fel ca si autoritatile locale bacauane. Crearea Centrului Regional de Excelenta ar fi un real câstig pentru Bacau si pentru fotbalul din Bacau.