„Monografia Colegiului National «Vasile Alecsandri» – ani, chipuri si voci, 1921-2011”. Este noua carte lansata in liceul bacauan, ce prezinta istoria unitatii de invatamânt, inca de când s-a asezat prima piatra de temelie a „Liceului de fete” asa cum s-a numit el la inceput. Un document viu scris de Marin Al. Preda, profesorul de limba si literatura româna din Colegiul „Vasile Alexandri”, nimeni altul decât nepotul scriitorului Marin Preda, cunoscut mai ales prin romanul „Morometii.” Monografia prezinta si un scurt istoric al invatamântului bacauan, de la inceputuri si pâna in prezent, iar in partea a doua sunt publicate o serie de interviuri cu fosti si actuali profesori ai colegiului. Cartea este dedicata in special elevilor, dar si cadrelor didactice. Tot in cadrul aceluiasi eveniment, si prof. de limba engleza a colegiului, Stefana Balan, a lansat prima sa publicatie, intitulata „Ghid de fericire pentru incepatori” – ce prezinta, intr-o maniera simplam cele mai eficiente elemente de dezvoltare personala, prin metodologia programarii neuringvistive fondata in anii ’70 de Richard Bandler, om de stiinta din Londra, cu care, de altfel, autoarea studiaza in permanenta. Ambele carti pot fi gasite la biblioteca din Colegiul National „Vasile Alecsandri”.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.