27 decembrie 2024

Berzunţi: Animale ucise de sălbăticiuni. Sătenii cred că e vorba de o haita de șacali

– sătenii spun că le este teamă să-şi mai lase animalele la păscut nesupravegheate – ei cred că şacalii au dat atacul în trei gospodării şi la o stână

De mai bine de două săptămâni, localnicii din comuna Berzunţi, care au casele la marginea localităţii, mai aproape de pădure, îşi păzesc animalele în permanenţă. Asta după ce unii dintre ei şi-au găsit caprele sau vacile sfâşiate de sălbăticiuni. Atacurile s-au dat atât ziua cât şi noaptea.



„M-am dus dimineaţa la ora 5.00 şi am dus vaca şi viţelul la deal, la păscut. La 12.00, când m-am întors de la Oneşti, n-am mai găsit viţelul. Vaca era priponită, dar viţelul nu. Din el mai erau doar capul şi picioarele. Burta i-au mâncat-o toată. Care zice că sunt lupi, care că sunt şacali, nu ştiu ce poate să fie, dar au mai avut şi alţii probleme. La altcineva a mâncat şapte capre într-o noapte.

Am trimis o sesizare la o instituţie, mi-a dat adresa de la primărie, am primit confirmare că a primit plicul, dar despăgubire nimic”, spunea Nicoleta Mihalache, păgubită. Vecinii stau acum şi ei cu teamă.

„Chiar aici lângă casă au ajuns. Ăştia sunt şacali. Eu i-am văzut ziua. Erau vreo şapte, treceau pe sus pe deal. Sunt periculoşi, că umblă în haită şi îţi este şi teamă să mai ieşi noaptea din casă”, spunea şi Gheorghe Ene. Un alt localnic a rămas fără mânz şi un ied, lăsaţi la păscut în apropierea casei.

„Am scos mânzul cu iapă la păscut şi un ied. Din ied nu a mai rămas decât capul, l-am găsit mai sus pe deal. Nu ştiu ce a fost, dar este un fel de câine, că am văzut unul. Avea urechile mari, roşcate. Anul ăsta e prima dată când am avut astfel de probleme. Acum avem iapa la păscut, dar stă soţia şi o păzeşte”, mărturisea şi Neculai Nechitescu.

„Au fost atacate şi la stână şi pe lângă case. Aşa ceva la noi aici în zonă nu au fost. O fi lup sau câini, nu ştim”, spunea Anica Cojoc, localnică. De ceva timp şi mistreţii le dau mari bătăi de cap sătenilor, care s-au trezit cu porumbul şi viile distruse de porci.

„Am plătit oameni de au muncit la vie, iar acum am mai cules doar trei saci. Niciodată nu am păţit aşa ceva. Intru şi distrug tot. Nimic nu mai lasă”, se plângea o bătrână, care în fiecare an avea recoltă bogată de struguri. Ei speră ca totuşi cineva să ia măsuri, pentru ca sălbăticiunile să nu mai ajungă în sate.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img