26 decembrie 2024

Balul Generațiilor Bacovia – Ferdinand

Anul 2017 este un an de impact în evoluția Colegiului Național „Ferdinand I”. Înființat în 1867 sub numele de Gimnaziu Clasic, această unitate de învățământ, cunoscută mulți ani drept Liceul „George Bacovia”, continuă tradiția performanței în educație, țintește spre noi provocări, își reafirmă valoarea în peisajul educațional băcăuan și național, ca membru al Alianței Colegiilor Centenare, adaptându-se în permanență la realitățile timpului, susținând modernitatea prin calitatea actului didactic.

În acest sens, în lunile octombrie -noiembrie, Cancelaria Ferdinand, în parteneriat cu Asociația Părinților și Alumni Ferdinand, desfășoară mai multe activități și manifestări importante, inedite, pentru întreaga comunitate băcăuană. În avanpremieră au fost conferințele din cadrul Simpozionului Național de Estetică, în amfiteatrul colegiului, iar acum urmează, pe 20 octombrie, Balul Generațiilor Bacovia – Ferdinand, eveniment de excepție dedicat și susținut de foștii profesori și diriginți, actualii profesori, absolvenții, din 1950 până azi, și numeroși susținători ai acestui colegiu. „Va fi o întâlnire de suflet, o bucurie a regăsirii și a poveștilor de tinerețe, a amintirilor cu și despre școală, fie Liceul «George Bacovia», fie Colegiul Național «Ferdinand I»”, ne-a mărturisit directorul actual, prof. Nicu Harasemciuc.Totodată se dorește a fi și o formă inedită de strângere de fonduri pentru proiectele liceului care vor fi derulate în perioada următoare.



Proiect amplu

Tot în cadru acestui proiect amplu, Ferdinand 150, catedra de Informatică a colegiului va demonstra modul în care informatica, o disciplină care se „asortează” cu orice, este instrumentul care poate schimba constructiv lumea interconectată în care trăim. Astfel, în aceste zile, între 16 și 21 octombrie, în cadrul Evenimentului EU Code Week, ce beneficiază de sprijinul Comisiei Europene, se va desfășura YoungCoderCamp, un proiect care a câștigat o finanțare în valoare de 300 euro. Acesta include activități și concursuri pe echipe și individual, pe domeniile: Robotics Drones, 2D/3D Animations, Programming.

Concursul va avea 4 secțiuni Code Fashion (secțiune dedicată exclusiv fetelor – având la dispoziție o temă dată, echipele vor realiza un proiect care să pună accent pe eleganța în programare), Programming Drones and Robots (fiecare echipă mixtă va programa un robot și o dronă conform task-urilor primite), 2D/3D animations (fiecare echipă, utilizând elemente de programare, va realiza o poveste animată dedicată sărbătoririi celor 150 de ani ai colegiului), High Development of Code ( este secțiunea dedicată participanților la olimpiadele și concursurile de informatică). Proiectul este coordonat de catedra de informatică a colegiului prin profesorii Ana Întuneric, Cristina Sichim, Crina Muraru, Liliana Ursache, Mihaela Cătărău și are o participare record: 100 de elevi. Buna desfășurare a concursului este asigurată de informaticianul Florina Macovei și inginerul Florinel Țampău.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img