23 noiembrie 2024

Autostrada pentru Moldova, îngropată sub declarații politice

Două sunt concluziile care se pot trage foarte ușor din toate discuțiile referitoare la autostrada Moldovei: A8 Iași – Tg. Mureș nu se va construi în veci iar A13 Bacău – Brașov va fi blocată mereu de ieșeni.

După ce s-a terminat circul cu legea adoptată pentru a forța Guvernul să construiască Autostrada Iași – Tg. Neamț – Tg Mureș, a început altul. De dată această, PNL Bacău încearcă să să copieze mișcarea liberalilor ieșeni și a anunțat că va iniția un proiect de lege care să oblige Executivul să construiască autostrada Bacău – Brașov.



„După ce au iniţiat şi au susţinut Legea pentru construcţia „Autostrăzii Unirii” Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş, parlamentarii băcăuani sunt decişi să militeze şi pentru cea de a două variantă care poate scoate judeţul Bacău şi întreaga Regiune Nord-Est din izolare şi care poate duce la dezvoltarea zonei”, se spune într-un comunicat de presă al liberalilor băcăuani.

Așa cum Legea pentru Iași – Tg Mureș nu poate obliga Guvernul să înceapă lucrările, la fel nici această lege, dacă va fi votată, nu va putea crea obligații pentru un viitor Cabinet. Din simplul motiv că nici o investiție de o asemenea anvergură nu se începe fără un studiu de fezabilitate și fără a avea asigurată finanțarea. Interesant este, însă, că la scurt timp după ce liberalii au anunțat că pregătesc proiectul de lege pentru A 13, ministrul transporturilor, propus de organizația PSD Bacău, a fost retras.

Or, în ultimele luni de mandat ale lui Lucian Șova apăruseră mai multe informații referitoare la intenția Guvernului de a îngheța A8 Iași – Tg. Mureș și de a finanța A13 Bacău – Brașov, care – s-a spus – ar fi mai ieftină și mult mai ușor de construit. Am spus atunci că există un interes al Iașului, cel care militează pentru A8 ca nici o autostrada să nu treacă prin Bacău. Politicienii ieșeni au făcut front comun împotriva autostrăzii Bacău – Brașov, acuzând, între altele, că de la Brașov nu va fi legată cu nici o altă autostradă, deși tocmai s-au semnat actele pentru primul tronson al Autostrăzii Cluj – Brașov.

Așadar, Dacă se va face A13 Bacău – Brașov, va fi legată de Cluj și de frontieră de Vest. Revenind la propunerea legislativă a PNL, parlamentarii formațiunii politice au început să adune semnături de la senatori și deputați pentru a trimite proiectul în comisiile de specialitate din Senat încă din această luna. Iașul se împotrivește chiar și acestui proiect, după ce a obținut votarea propriei legi.

„Noua propunere nu face decât să întârzie nepermis de mult realizarea Autostrăzii A8, ieşind din exerciţiul financiar 2014-2020. Culoarele de transport prioritare care nu sunt realizate până în 2020 nu vor mai putea primi finanţare”, a explicat deputatul ieşean Marius Bodea (PNL) pentru Ziarul de Iași.

„Prioritatea României acum este Autostrada Ungheni – Iaşi – Tg. Mureş, iar legea care a fost votată pentru ea a fost o măsură excepţională, prin care Parlamentul să oblige Guvernul să folosească banii europeni”, a mai spus el, confirmând ceea ce Deșteptarea a spus dintotdeauna: Iașul nu e interesat neapărat de A8, e interesat, inspecial, ca prin Bacău să nu treacă autostrada.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014