Cauta
Agricultura si satul bacauan, sub lupa13/04/2011
vizualizari:486

Agricultorii bacauani au fost invitati ieri la sediul Directiei pentru Agricultura Bacau la o dezbatere pe o tema de interes larg, "Satul romanesc, trecut si viitor". Autoritatile de la nivel local si central au stat fata in fata cu fermierii si au discutat mai mult despre prezentul agriculturii decat despre viitor, tocmai pentru ca ceea ce se vede la Bucuresti nu coincide cu realitatea.

Evenimentul a fost organizat de revista "Lumea satului", in parteneriat cu Asociatia Comunelor din Romania, iar printre subiectele abordate s-au numarat formele de sprijin pentru 2011, organizarea exploatatiilor agricole, infiintarea camerelor agricole, promovarea culturii la sate si integrarea tinerilor in spatiul rural. "Este deja al 18-lea judet in care aducem aceasta dezbatere. Incercam sa aducem fata in fata autoritatile centrale si locale cu atributii in spatiul rural si fermierii, pentru ca foarte multi vorbesc frumos despre agricultura, dar cand e vorba de aplicarea politicilor, nimic nu se schimba. Aceasta este datoria presei, de a sesiza de zeci de ori problemele, pentru a sensibiliza autoritatile", a explicat Ion Banu, initiatorul evenimentului. "Lumea satului este complexa. A evoluat, chiar daca este departe de satele din alte tari europene, pentru ca se confrunta cu probleme specifice: nu are infrastructura necesara, se "bucura" de o fragmentare excesiva a terenurilor agricole, ceea ce inseamna si ca produsele agricole nu au o valoare adaugata suficient de mare. Cred in viitorul agriculturii, chiar daca prezentul este incert", a declarat Ioan Chiriac, directorul Directiei pentru Agricultura Bacau, in deschiderea intrunirii. O serie de probleme a identificat si prefectul judetului, Constantin Scripat, care a participat la discutii. "Subventiile de la stat trebuie sa vina atunci cand fermierii au nevoie. Trebuie sa asiguram asistenta tehnica celor care au nevoie pentru a accesa fonduri europene si mai ales, trebuie sa asiguram desfacerea produselor agricole, pentru ca avem rezultate, dar nu avem piata de desfacere", a explicat reprezentantul Guvernului in teritoriu.

Secretarul de stat Barna Tanczos a raspuns tirului de intrebari

Desi initial era anuntata prezenta la intalnire a ministrului Agriculturii, Valeriu Tabara, in locul sau a venit Barna Tanczos, secretar de stat in acelasi minister. A venit cu intentii bune si cu discursul axat pe milioanele de euro care au fost alocate agriculturii, "sectorul din economie care beneficiaza de cea mai serioasa finantare de la bugetul de stat. Suntem convinsi ca in comparatie cu celelalte state europene, agricultorii romanii sunt inca in urma in ceea ce priveste finantarea pe hectar sau subventia pe cap de animal. Trebuie sa mai lucram la acest capitol, astfel incat agricultorii din Romania sa fie un competitor cu sanse reale de castig pe piata europeana", a declarat Tanczos. A primit imediat replica din partea agricultorilor bacauani, care i-au reamintit ca realitatea in care ei traiesc difera de statistici. "Este un decalaj enorm intre ceea ce se intentioneaza si ce se intampla in realitate. Daca vorbim de bani europeni, noi am propus ca fondurile care nu se utilizeaza, sa se intoarca pe aceleasi masuri si sa nu se piarda", a explicat Daniel Ciobanu, presedintele Asociatiei Producatorilor Agricoli. "Acest lucru se intampla deja. Din sumele care au ramas in urma rezilierii contractelor neperformante din 2008-2009 avem deja fonduri pentru a organiza noi sesiuni pe Masurile 123 si 121 si incercam sa coboram stacheta astfel incat mai multe proiecte sa beneficieze de finantare", a replicat scurt Tanczos.

Vor bani de utilaje

Nu doar dificultatea de a atrage fonduri europene a fost luata in discutie, ci si nevoia agricultorilor de a avea la indemana mijloace moderne de a lucra pamantul. "Uitam ca fata de perioada de dinainte de Revolutie, la sate s-a distrus mecanizarea. Ce se poate face in regim de urgenta pentru a innoi masinile agricole? Poate un program Rabla pentru tractoare sau alte forme de sprijin?", a fost intrebarea primarului din comuna Plopana, Gheorghe Andries. "Sunt foarte multe proiecte care sunt axate pe achizitionarea de servicii de mecanizare. De exemplu, Masura 312 a acoperit achizitionarea de tractor si combina. Cu cei 200.000 de euro alocati s-a acoperit acest pachet", a mai spus Tanczos, care a explicat si ca multi fermieri au aplicat pe masuri cu bani europeni care includeau si aceste achizitii.

"Lumea traieste din coada sapei si a vacii"

Eugen Popa, agricultor de peste 40 de ani a adus in atentie discrepantele care exista la sate. "Sunt zone importante in judetul Bacau, cum sunt Valea Zeletinului sau Valea Berheciului, unde lumea traieste din coada sapei si a vacii. Trebuie sa se apeleze la forme asociative care sa fie incurajate", a spus acesta in fata audientei. Desi nu a fost contestat, secretarul de stat a tinut sa mentioneze ca "un lucru este cert: chiar daca unele masuri vor fi regandite, restructurate, agricultorii din Romania vor primi subventii si dupa 2013, cand se vor renegocia finantarile pe agricultura din bani europeni".
Discutii s-au iscat si pe marginea infiintarii Camerelor Agricole, care in viziunea agricultorilor, "trebuie sa fie a agricultorilor, care trebuie sa-si poarte soarta. La noi este politizata la maximum. Nu ne mai ramane decat sa dam porumbului culoare politica", s-a plans Eugen Popa. "Deocamdata, comitetele de initiativa au mana libera pentru a organiza alegerile. Decizia si rezultatul alegerilor sunt insa in mana dumneavoastra, a fermierilor", a argumentat Ion Banu, organizatorul evenimentului.
Andreea Gavrila


Articole asemanatoare


Scrie un comentariu
Daca nu comentezi la subiect sau bati campii te sterg de nu te vezi!

In cazul in care codul nu este lizibil click aici pentru a genera altul.
 
cora
#1 : 13/04/2011, 23:04
Mi-e scirba de toti domnii care vin in costume de lux si incearca sa ne vorbeasca de agricultura ei saracii sunt oamenii asfaltului nu ai noroiului din brazda , stiu ei cum se face agricultura la tara ?Nu-i suficient sa citesti carti si sa fii politician ca sa intelegi cum se descurca taranul roman ei dupa ce le-au luat tot comunistii s-au trezit ca isi ia pamantul inapoi dar nu au mijloace cu ce sa-l lucreze statul in loc sa-i ajute cu achizitionarea masinilor agricole le-au pus taxa pe pirloaga fara sa se intrebe de ce il lasa pirloaga .Un taran sa cumpere un tractor trebuie sa se intoarca din moarte de 3-4 ori sa mai traiasca alte vieti pentru a achita tractorul fiindca pretul nerusinat al tractorului depaseste gindirea lor.Fermierii care au infiintat ferme au preturi prohibite pentru lucrari agricole atunci taranul roman daca nu are o vaca cu care sa are cu plugul lui bunicu lasa pamantul pirloaga fiindca nu au bani de lucrari voi ce ati venit la intinlire doriti adunarea pamantului intr-un nou colectiv fiindca fermierii dumneavoastra nu da nici un fel de credibilitate cit griu, porumb scot la hectar si ii da bietului om un pic de porumb s-au griu .Lasa-ti comparatii-le cu satele europene pe unde v-ati plimbat fiindca nici intr-o 100 de ani nu ne vom compara prea multi mananca din banii de agricultura fara sa stie cum arata o cultura prasita , mai putine promisiuni fiindca atunci cind le faceti sunte-ti siguri ca nu se poate dar se minte peste tot .












Victor Eugen Mihai





Get Adobe Flash player






 
Get Adobe Flash player



Get Adobe Flash player