Acum câteva zile, colegul meu de redacție, de la „Ateneu”, Dan Perșa, și-a lansat o nouă carte, cea de-a opta. După șapte romane scrise în chei stilistice diferite, dar având, uneori, în comun un limbaj esopic, predilecția pentru parabolă, prozatorul ne arată acum o altă față a lui, scriind un roman de dragoste. Un love story care se îmbină cu o poveste de tip SF, așa declară autorul în prefața de la „Înapoi pe Solaris”, titlul noului său volum.
Dan nu vorbește mult, tace și… scrie. Nu l-am auzit niciodată în redacție spunând ceva despre proiectele lui, dar știu că este întotdeauna aplecat asupra lucrului. Proza e treabă grea, un romancier trudește, nu se joacă atunci când se-nhamă la scrierea unei cărți, la născocirea unei lumi în mic. Văzându-l secretos în privința scrisului personal (altul decât cel ținând de treaba de redactor), nici nu l-am sâcâit vreodată cu întrebările, lăsându-l pe Signore Misterioso în apele sale, în dorita lui zonă de penumbră. Fiind din aceeași zodie, vărsători amândoi, mi-am dat seama cât de mult are nevoie să se simtă liber, neîngrădit, și că se refugiază, adeseori, în fața asaltului banalității, urâtului, vulgarității, în lumi paralele, în zone de refugiu unde poate să viseze nestingherit, să-și imagineze întâmplări, istorii din alte vremuri, de pe alte planete etc.
Și iată că visătorul Dan, cu alura lui de viking, înalt ca un palmier, cu părul blond și piele roșcată, cu zâmbet cald, copilăros, ne ia acum prin surprindere și ne face martorii unei foarte frumoase povești de dragoste. Una trăită de Kelvin, locuitor al planetei- ocean Solaris, „planeta visătoare”, cu tânăra Hari. Este o dragoste de maturitate, bărbatul fiind trecut de vârsta mijlocie, copt și puțintel cinic, autopersiflant, cel mai adesea. N-am să fac greșeala de a vă povesti ce se întâmplă în acest roman care se citește cu mare plăcere și ușurință, având o fluență extraordinară, elemente de suspens, mister, poezie și mult farmec. Am să recurg la câteva citate ca să vă trezesc curiozitatea, cheful de lectură.
Îmi spunea Gibarian (prietenul lui Kelvin), uneori: „Nu-i așa, toți cei care am stat pe Solaris suntem niște ciudați…izolați…ceva s-a întâmplat acolo, nu?” Eram nevoit să-i dau dreptate. Nici eu nu mă deosebeam prea mult de el. Doar că eu credeam altfel, eram de părere că unii oamenii se nasc cu anumite sensibilități…și Solaris i-a atras pe aceia dintre noi aplecați spre solitudine și vis, „nedescurcăreții”, sau „fraierii” cum li se mai spune…deși, la prima vedere, eu păream un bărbat cu picioarele bine așezate pe pământ și tare de vârtute, ferm în convingeri și dominator…însă realitatea era cu totul alta…
Bun portretist, autorul o descrie astfel pe tânăra femeie care l-a cucerit pe Kevin (și căreia acesta îi spune în mai multe feluri, cu jucăușă tandrețe: Coză copilă, Mata Hari, Andrahari; Hari): Cum purta o rochie destul de scurtă, i-am privit picioarele. Erau frumoase și un pic bronzate. Dar mai sus….îmbrăcase un pulover din acelea împletite…grosolan. Probabil i-a fost frig când a ajuns în orășelul nostru de munte și l-a împrumutat de la maică-sa. Părea un gogoșar verde. Nu se potrivea deloc cu rochia, ce părea marca Prada. Cu picioarele acelea frumoase, m-aș fi așteptat să aibă părul blond, ca spicele încă necoapte. Dar era brunetă și avea o neinspirată, mi-a părut mie, tunsoare bob. Ceva gen Mireille Mathieu, dar cum ea avea față ceva mai mică, iar tunsoarea i-o făcea să pară și mai mică, și era nițel răvășită de vânt, mi-a dat mai degrabă impresia unui ștrengar, a unui Gavroche distrat.
Sunt multe pagini foarte sensibile în carte, multe observații subtile despre psihologia feminină, despre suflet (tărâm „prin excelență feminin”), multă melancolie, nostalgie. „Înapoi pe Solaris” este o poveste de dragoste fermecătoare, fantastică. Roman în buclă, așa cum îl numește autorul, este o scriere originală, inovativă, o construcție atent elaborată, și nu o replică, așa cum s-ar crede după titlu, la celebrul roman al lui Stanislaw Lem, „Solaris”. E doar un fel de tribut, de „obol”, cum spune chiar Dan Perșa la vestitul roman de SF, după care s-a făcut și o superbă ecranizare semnată de Tarkovski.
„Înapoi la Solaris”, o minunată poveste de dragoste, un roman impregnat de parfumul nostalgic al anilor tinereții, cu prieteniile, pasiunile, cu iubirile și visele vârstei de aur, când totul ți se pare cu putință. Un roman care oferă reale satisfacții la lectură, așa că nu-l ratați.
