24 noiembrie 2024

Se suplimenteză autobuzele de pe traseul 4 pentru ca băcăuanii să poata ajunge la Festivalul Tamasidava

Bătălii memorabile dintre daci şi romani.

Băcăuani! Am vorbit cu oamenii aceia, să nu mă faceţi de râs! Timp de trei zile, dacii şi romanii reiau luptele de acum 20 de secole, de data aceasta pe teren neutru, în Parcul Gherăieşti.

Dacii de la Tamasidava au chemat în ajutor pe bunii lor prieteni din Iaşi, Piteşti, Cluj, Zalău, la fel de buni luptători. Să ştiţi, romanii nu mai sunt cine au fost, vin cu Garda Apulum din Alba Iulia, cu gladiatori şi sclavi, cu nimfele din Zalău, pentru a-i zăpăci pe daci. Prima confruntare, vineri, 7 iulie, pe „câmpul” din faţa Prefecturii, de la ora 20.30, şi vor continua cu un marş forţat, cu torţe, până la Măritul Vodă Ştefan, care-i aşteaptă să i se închine.



După o odihnă binemeritată, sâmbătă, în Parcul Gherăieşti, de la ora 12.30, se reiau tratativele de pace, cu prezentarea la locul faptei a tuturor trupelor implicate în conflict, care, am aflat de la un carp infiltrat, vor eşua, astfel că ostilităţile se reiau la ora 20.30, cu o şi mai mare înverşunare. După numai o oră, pe rugul lui Zamolxe, va fi incinerată o căpetenie dacă.

Dacii vin cu ofrande, frumos meşteşugite, romanii vă vor ademeni cu ce au ei mai bun: arme, podoabe, parfumuri şi…muzică. Dar nu-i totul pierdut, „festivalul” daco-roman se reia duminică, de la ora 10.00, culminând, de la ora 14.00, cu „bătălia” decisivă – şi ce bătălie! – de la ora 14.00, dintre romani şi triburile dacice, adunate de la Tamasidava şi Zargidava. Vor fi cele mai frumoase „lupte armate” văzute vreodată pe aceste meleaguri, de aceea – vă zic – nu puteţi lipsi. Pentru vitejie, curaj şi rezistenţă, în fiecare seară, aveţi bonus, un concert live de muzică bună. Acesta este „artefactul” oferit urmaşilor dacilor liberi de Asociaţia Română de Marketing AROMAR, sub conducerea „tarabostelui” Pavel-Ciprian Grigore.

Toate etapele celebrelor bătălii vor fi consemnate, pentru posteritate, de doi trimişi speciali, “înarmaţi” cu armele specifice oricăror scribi moderni, pe răbojul nemuritor, cu litere de plumb.

În urma unui protocol stabilit între Societatea de Transport Public Bacău şi organizatori, pe timpul desfăşurării Festivalului Antic TAMASIDAVA din Parcul Gherăieşti, va fi suplimentat numărul autobuzelor şi mărită frecvenţa circulaţiei pe traseul 4 (cu plecare de la Cora, din jumătate în jumătate de oră, începând cu ora 12.00, în ziua de 8 iulie, până la ora 22.00, și de la ora 9.00, pe 9 iulie, până la ora 16.00), astfel ca băcăuanii să poată participa în număr cât mai mare la manifestările din program.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014